Regiunea separatistă Transnistria, aflată într-o profundă criză economică, ia noi măsuri pentru atenuarea acesteia

0
Publicat:

Regimul de la Tiraspol a luat mai multe decizii pentru atenuarea crizei economice declanșate după ce Kremlinul a lăsat regiunea separatistă Transnistria fără gaze, printre acestea numărându-se și interzicerea exportului de resurse energetice.

Tiraspolul a interzis exportul de resurse energetice. FOTO: AFP

Potrivit jurnaliștilor de la ,,Zona de Securitate”, așa-zisele autorități din stânga Nistrului au interzis exportul de cărbune, lemnul de foc, precum și rumegușul, decizia fiind luată în data de 9 iunie.

O altă măsură vizează reintroducerea amenzilor și chiar a deconectărilor pentru neplata utilităților.

Fără gaz și apă caldă

La sfârșitul săptămânii trecute, regiunea separatistă transnistreană a rămas fără apă caldă, iar stațiile de alimentare nu au gaze. 

Reprezentanții Ministerului moldovean al Energiei susțin că nu cunosc motivele restricțiilor impuse de stațiile de alimentare cu gaz, subliniind că vor oferi sprijin dacă acesta va fi solicitat de Tiraspol.

„Nu cunoaștem cauza, deoarece acest teritoriu nu se află sub controlul autorităților constituționale și nu controlăm nici procesul de transport al gazului către regiunea transnistreană. Autoritățile de la Chișinău doar au aprobat această formulă pentru a se asigura că nu sunt implicate companii supuse sancțiunilor internaționale sau schemelor de spălare a banilor. Dacă administrația de la Tiraspol va solicita ajutor, suntem pregătiți să discutăm modalități de a sprijini cetățenii noștri din această regiune”, au menționat responsabilii pentru ,,Zona de Securitate”.

Între timp, directorul interimar al companiei Moldovagaz de la Chișinău, Vadim Ceban, afirmă că regiunea separatistă primește resurse enegetice ,,conform planului”.

„Ei au volumele contractate, iar gazul este livrat. Totul decurge conform graficului și contractelor agreate. În ceea ce privește gazul pentru stațiile de alimentare, poate că fac economii, nu știu. Acesta este un aspect ce ține de Tiraspoltransgaz, noi nu intervenim acolo”, a adăugat Vadim Ceban pentru ,,Zona de Securitate”.

Liderul separatist Vadim Krasnoselski recunoaște că situația în domeniul energetic este una îngrijorătoare. 

,,Așa cum am spus anterior, situația în domeniul energetic este șubredă. Da, cu sprijinul Federației Ruse primim gaz. Republica Moldova în acest moment în niciun fel nu împiedică livrările, dar înțelegerile sunt pe termen scurt. Formalitățile tehnice de fiecare dată necesită timp și eforturi considerabile din partea unui număr mare de participanți. Trebuie să economisim resurse pentru a nu cădea din nou într-o criză energetică profundă. Depunem eforturi maxime pentru a preveni repetarea acesteia”, a scris Vadim Krasnoselski pe canalul său de Telegram. 

Restanțe salariale 

Regiunea separatistă Transnistria se confruntă cu o criză economică gravă după ce Kremlinul a lăsat-o fără gaze naturale de la începutul acestui an. Majoritatea angajaților din sectorul bugetar, adică 70%, nu și-au primit salariile din lunile martie sau aprilie, relatează presa locală.

Din luna februarie, Tiraspolul primește gaze livrate până la granița Republicii Moldova de o firmă elvețiană controlată de investitori unguri, însă plătite de o companie din Dubai, despre care, în spațiul public, s-a afirmat că ar fi finanțată de oligarhul rus Roman Abramovici.

Iar din 1 ianuarie, Gazprom, companie controlată de Kremlin, a refuzat să-și onoreze obligațiile contractuale și să livreze gaz regiunii separatiste transnistrene prin alte rute, după ce Kievul a refuzat să prelungească contractul de tranzit al resurselor energetice către Europa, invocând o pretinsă datorie a Moldovagaz, neconfirmată de un audit internațional realizat la inițiativa Republicii Moldova.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate