Poliţiştii care au probleme în comunicarea cu cetăţenii vor fi sancţionaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Inspectoratul General al Poliţiei anunţă un şir de sancţiuni faţă de poliţiştii care au comis încălcări în procesul de comunicare cu societatea, inclusiv nereacţionarea la apelurile cetăţenilor, transmite IPN.

Conform unui comunicat al IGP, ca urmare a unor anchete de serviciu, cinci poliţişti au fost retrogradaţi cu un grad special, patru au fost sancţionaţi cu „Mustrare aspră”, un angajat s-a ales cu „Mustrare”, iar alţii au fost avertizaţi privind neadmiterea încălcărilor pe viitor, în activitatea de serviciu. La rândul lor, anchetele au fost pornite ca rezultat al unor verificări inopinate în cadrul inspectoratelor teritoriale ale IGP, efectuate la iniţiativa conducerii IGP, fiind depistate mai multe încălcări.

Aceste şi alte exemple au fost examinate în cadrul unei şedinţe de lucru cu participarea tuturor conducătorilor subdiviziunilor teritoriale ale IGP, la care şeful instituţiei, Alexandu Pînzari, a trasat sarcini concrete de redresare a situaţiei la capitolul comunicarea cu cetăţenii, reacţionarea promptă şi operativă la toate apelurile oamenilor, înregistrarea tuturor sesizărilor cu privire la încălcările admise şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi descoperire a infracţiunilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în comunitate.

Comunicatul de presă reiterează că priorităţile Poliţiei pentru perioada imediat următoare este apropierea de comunitate prin îmbunătăţirea serviciilor poliţieneşti şi deschiderea faţă de problemele cetăţenilor. In acest sens, executarea de către poliţişti a atribuţiilor sale funcţionale operativ şi calitativ, în interesul societăţii, este de o importanta majora.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”