Peter Michalko: Sunt domenii în care UE nu vede progrese satisfăcătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, susţine că UE nu vede progrese satisfăcătoare în Republica Moldova la capitolul: reforma justiţiei, investigarea fraudei bancare sau lupta împotriva corupţiei, transmite IPN.

În context, ambasadorul îi încurajează pe cei care au responsabilitatea de a lua decizii să facă lucruri necesare pentru a schimba realitatea şi a atinge standarde europene în funcţionarea instituţiilor. Declaraţiile au fost făcute luni, 14 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.

În general, spune Peter Michalko, cooperarea dintre UE şi Moldova are loc după principiul „promovarea asistenţei cu principiul condiţionalităţii”, lucru care ajută ca schimbările, care sunt necesare, să aibă loc. „În relaţia cu Moldova sunt obiective importante care au ca scop ajutarea cetăţenilor”, mai spune ambasadorul.

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi Acordul de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, rămân cadrul pentru relaţiile cu UE-Moldova. Peter Michalko declară că din partea UE rămâne deschidere pentru promovarea reformelor şi pentru a contribui, inclusiv, la modernizare şi standarde de viaţă mai bune, prin proiecte de infrastructură şi susţinerea schimbărilor în funcţionarea instituţiilor. Ambasadorul menţionează că asistenţa UE va fi oferită având în vedere parcursul reformelor.

Potrivit lui oficialului, pe parcursul anilor precedenţi s-au desfăşurat mai mult de o mie de proiecte cu susţinerea UE, iar în mai mult de zece ani au fost investiţi peste 20 de miliarde de lei pentru proiecte. Sunt iniţiate programe pentru susţinerea localităţilor rurale şi pentru infrastructura locală. Continuă programele în domeniul eficienţei energetice. În următoarele luni, 18 proiecte mai mari se vor axa pe schimbul condiţiilor în şcoli şi alte instituţii publice din ţară.

Ambasadorul a mai spus că provocarea COVID-19 a cauzat în fiecare ţară probleme noi. Încă de la început, UE a venit cu iniţiativa pentru susţinerea partenerilor, inclusiv Republica Moldova. Oficialul a mai spus că instituţiile UE, ţările membre, companiile europene din Moldova, misiunile diplomatice au început să susţină Moldova şi oamenii de aici. A asigurat necesităţile în domeniul medical, dar şi şi-au unit eforturile pentru revitalizarea economiei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”