O zonă economică liberă ar putea fi construită între Moldova şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Europa Liberă

O zonă economică liberă între Republica Moldova şi Ucraina ar putea fi construită în viitor. Despre aceasta a menţionat premierul ucrainean, Oleksiy Honcharuk, în cadrul unei şedinţe cu omologul său moldovean, Ion Chicu, care se află astăzi la Kiev, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Premierul ucrainean a menţionat că ambele state au în administrare conflicte teritoriale interne şi s-a arătat convins că o comunicare şi un schimb de experienţă pe aceste subiecte ar consolida securitatea în regiune.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat şi despre furnizarea gazelor naturale şi tranzitarea acestora după data de 31 decembrie 2019, care depinde de înţelegerile între Ucraina şi Rusia, dar şi despre consolidarea securităţii în regiune, inclusiv susţinerea reciprocă în reglementarea conflictelor existente pe teritoriul ambelor state.

De asemenea, s-a discutat despre liberalizarea transportului auto şi aerian şi extinderea controlului unic la frontiera comună prin implementarea mecanismului la puncte noi de trecere. Oficialii au abordat subiectul măsurilor antidumping impuse de Guvernul Ucrainei pentru un set de produse care afectează producătorii moldoveni şi altele.

S-a menţionat că curând va fi organizată o şedinţă a co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică pentru a impulsiona progresul pe subiectele de interes comun.

Mai multe pentru tine:
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
Rusia avertizează Lituania după amenințările privind restricționarea tranzitului către Kaliningrad. Zaharova: „Sperăm că nu vor face un pas provocator”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii