Maia Sandu vrea un nou sistem antifraudă la BAC şi salarii mai mari pentru profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Maia Sandu îşi doreşte modernizarea sistemului de învăţământ, iar accentele se vor pune pe combaterea copiatului, dar şi motivarea copiilor şi dascălilor.

În cadrul unei emisiuni televizate de la ProTV, Maia Sandu a evaluat rezultatele bacalaureatului şi a spus că Ministerul Educaţiei a tras concluzii din această experienţă. „Acum ştim cât de gravă este problema copiatului şi a promovabilităţii care în anii trecuţi a fost exagerat de mare. Trebuie să-i găsim pe cei care se fac vinovaţi de nereuşitele elevilor. Aceştia pot fi atât copiii, cât şi părinţii, profesorii dar şi Ministerul Educaţiei“, a recunoscut ministrul.

Maia Sandu a vorbit despre noile măsuri antifraudă care urmează să fie implementate începând cu anul viitor. „Nu este corect ca testul să părăsească centrul de BAC, dar în situaţia în care lucrarea ajunge la 30 mii de oameni este complicat să te asiguri că acest lucru nu se va întâmpla. Anul acesta, ne-am concentrat eforturile pentru a preveni intrarea de informaţii în centre. De anul viitor, vom avea nişte soluţii şi pentru ca informaţia să nu se scurgă. Nu o să spun acum despre ce este vorba, dar o să vedeţi la anul că va fi mai greu să se facă acest lucru”, a menţionat Maia Sandu.

VOR SALARII MARI PENTRU PROFESORI, DAR NU AU BANI

Una dintre problemele sistemului de învăţământ menţionate de Maia Sandu sunt lefurile mici ale profesorilor. „În situaţia noastră, când tinerii nu vor să meargă în sistemul educaţional şi avem mulţi profesori de vârstă pensionară, nu prea ai de unde alege. Anul trecut, din 3.000 de absolvenţi din domeniu, doar circa 400 s-au angajat în sistem. Trebuie să vedem cum facem atractivă profesia de pedagog”, a spus Maia Sandu

Chiar dacă vrea să schimbe situaţia profesorilor, Maia Sandu recunoaşte că deocamdată, nu sunt bani: „Trebuie să venim cu un sistem nou de salarizare, care să facă legătura între mărimea salariului şi performanţa profesorilor, să nu fie mare discrepanţa şi apoi să depindă şi de performanţă. Nu avem un concept, dar ne-am propus să îl avem în doi trei ani”, a punctat oficialul.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu