Încă un fost director ASP, vizat în dosarul blanchetelor pentru paşapoarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un fost director al Agenţiei Servicii Publice este vizat în dosarul penal privind achiziţionarea blanchetelor pentru paşapoarte. Este vorba despre Vladislav Zara, la domiciliul căruia oamenii legii au efectuat percheziţii. Fostul director, care s-ar afla în prezent peste hotare, urmează să fie citat la Procuratură.

Contactată de IPN, procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanţii mass-media, a declarat că în urma percheziţiilor efectuate nu au fost depistate probe relevante cazului investigat.

Procurorii nu cunosc locul aflării fostului director ASP. Ştiu doar că acesta se află peste hotarele ţării. „În acest caz se va aplica procedura standard prevăzută de legislaţia procesual penală. Va fi expediata o citaţie la domiciliu acestuia de pe teritoriul Republicii Moldova. Ulterior se va proceda în funcţie de caz, dacă se va prezenta sau nu. La acest moment el încă nu are o calitate procesuală”, a precizat Mariana Cherpec.

Săptămâna trecută, oamenii legii au efectuat percheziţii la Agenţia Servicii Publice, iar ca urmare au fost reţinute 13 persoane, printre care şi fostul director, Sergiu Railean. Persoanele sunt bănuite că au majorat nejustificat cantitatea şi suma contractului pentru achiziţionarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, permise de conducere şi certificate de înmatriculare. Interesele întreprinderii de stat „CRIS Registru” şi ulterior ASP au fost prejudiciate cu peste 500 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice