Crucea Mântuirii Neamului Românesc de la Nisporeni motiv de dispută între fondatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul în jurul Crucii Mântuirii Neamului Românesc de la Nisporeni continuă. Unii din fondatorii acestui monument susţin că au aflat recent de schimbarea denumirii şi de faptul că aparţine Mitropoliei Moldovei.

„Am fost indignaţi de declaraţiile episcopului de Ungheni şi Nisporeni Petru Musteaţă care spunea că monumentul nu este vizitat de oameni, pentru că aparţine românilor. Nu poţi despărţi lumea pe etnii. Este o diversiune cominternistă“, a opinat Valeriu Saharneanu.

În acelaşi timp, Constantin Rusanovschi preşedintele Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina“ din Oneşti, judecţul Bacău, a declarat că Veaceslav Ţâbuleac întocmit un alt contract, prin care Crucea a trecut în gestiunea unui ONG, pe care-l conduce. „Aceasta i-a permis să transfere monumentul sub protecţia Mitropoliei Moldovei. În consecinţă, toate veniturile obţinute de la turişti, vor pleca în caznaua organizaţiei lui“, susţine Rusanovschi.

Şi Mitropolia Basarabiei îşi exprimă dezacordul cu decizia directorului postului de Radio „Vocea Basarabiei“ Veaceslav Ţâbuleac de a transmite Mitropoliei Moldovei Crucea de la Nisporeni. „Mitropolia Basarabiei a aflat, cu regret, din presă, că, la un an după sfinţirea ansamblului de către un sobor de ierarhi ai Patriarhiei Române, l-ar fi resfinţit şi ar fi omis din denumire cuvântul «românesc»“, se arată într-un comunicat de presă.

Contactat de „Adevărul“, Veaceslav Ţâbuleac a declarat că trecerea la ONG a fost o decizie de moment, care a ajutat să economisească peste 8.000 de euro, din devamare. Acesta a asigurat că monumentul va avea în continuare numele românesc. „Episcopul de Ungheni şi Nisporeni ne-a dat asigurări că va edifica biserica „Ştefan cel Mare“, care va fi o copie locaşului sfânt de la Borzeşti, unde s-a născut marele domnitor. Deşi m-am adresat de nenumărate ori şi părintelui Buburuz şi Mitropoliei Basarabiei, nu am fost auzit“, spune directorul postului de radio.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul