Un bărbat a băgat în carantină mii de locuitori din Beijing, după ce nu a respectat regulile de izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carantină FOTO Shutterstock

Un bărbat din Beijing este anchetat, după ce a încălcat regulile de izolare, iar fapta sa a plasat mii de rezidenţi în carantină, au anunţat autorităţile chineze, potrivit Agerpres.

Autorităţile chineze au declarat, duminică, că un bărbat din Beijing, în vârstă de 40 de ani, a încălcat regulile anti-COVID şi a ieşit din locuinţă”, menţionând că bărbatul este acum vizat de o anchetă, relatează Agerpres

Potrivit sursei citate, bărbatul s-a deplasat la un centru comercial cu „risc ridicat” pentru sănătate şi ar fi trebuit să se auto-izoleze. 

După ce a fost testat pozitiv, abaterea sa a condus la plasarea a 250 de vecini într-un centru de carantină, în timp ce alţi 5.000 de rezidenţi au fost nevoiţi să se izoleze la domiciliu.

Oraşul, vizat de o perioadă de măsuri de izolare, a închis şcoli, magazine neesenţiale şi locuri publice la începutul lunii după o reapariţie a epidemiei de coronavirus, iar membrii gospodăriilor în care au fost înregistrate cazuri pozitive de COVID-19 trebuie să rămână în izolare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG