Trump dezvăluie planul spectaculos pentru Gaza: zgârie-nori și orașe noi în trei ani

0
Publicat:

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a prezentat la Davos un plan amplu de reconstrucție pentru Fâșia Gaza, în cadrul ceremoniei de lansare a noii sale inițiative internaționale: Consilul pentru Pace. Evenimentul a avut loc în marja Forumului Economic Mondial, scrie The Sun.

Planul pentru Gaza, cunoscut sub numele de „Project Sunrise”/FOTO:X

Planul, prezentat public de Jared Kushner, ginerele președintelui și unul dintre principalii arhitecți ai inițiativei, include zgârie-nori, infrastructură modernă și un calendar etapizat pentru transformarea teritoriului afectat de conflict. Potrivit lui Kushner, proiectul ar urma să asigure locuințe pentru muncitori, ocupare integrală și „oportunități pentru toți”.

„Nu avem un plan B. Avem un plan și suntem cu toții angajați să îl ducem la capăt”, a declarat Kushner, sugerând că orașe de acest tip ar putea fi construite în aproximativ trei ani.

Planul, cunoscut sub numele de „Project Sunrise”, a fost dezvăluit inițial în presa internațională luna trecută și prevede transformarea Gazei într-o destinație internațională, cu hoteluri, zone turistice, transport de mare viteză și sisteme inteligente de gestionare a energiei.

Revenind pe scenă, Donald Trump a lăudat inițiativa, descriind-o drept „foarte, foarte bună”. „Sunt un om al imobiliarelor în adâncul sufletului. Totul ține de locație – iar această locație, la mare, este extraordinară”, a spus el.

Consilul pentru Pace, o structură paralelă ONU

Anunțul a fost făcut în cadrul ceremoniei oficiale de lansare a Consilului pentru Pace, o nouă structură internațională propusă de Trump, concepută inițial ca parte a planului de reconstrucție a Gazei, dar extinsă ulterior ca forum global de cooperare.

Președintele american a afirmat că „aproape toată lumea” dorește să facă parte din această inițiativă și că va colabora inclusiv cu Națiunile Unite. Printre liderii invitați pe scenă s-au numărat președintele Argentinei, Javier Milei, și premierul Ungariei, Viktor Orbán.

Potrivit administrației americane, structura ar urma să funcționeze în paralel cu ONU, cu un cost estimat la un miliard de dolari pentru statutul de membru permanent.

Donald Trump a declarat că este „onorat” să fie președintele Consilului pentru Pace, pe care l-a descris drept „unul dintre cele mai importante organisme create vreodată”. El a adăugat că, odată format, consiliul va avea o mare libertate de acțiune, urmând să coopereze cu instituțiile internaționale existente.

Absența Marii Britanii și reacții internaționale

Guvernul britanic a confirmat că nu a participat la eveniment. Fostul premier Tony Blair, prezent în sală, face parte din consiliul executiv fondator al inițiativei, dar nu a urcat pe scenă.

Lista participanților indică o prezență semnificativă din Orientul Mijlociu și America de Sud, însă un număr redus de mari aliați europeni ai SUA. Componența completă a Consilului pentru Pace nu a fost încă făcută publică.

Trump a afirmat că aproximativ 35 de state și-au exprimat deja disponibilitatea de a se alătura inițiativei.

Gaza, demilitarizare și reconstrucție

Președintele american a declarat că obiectivul este ca Gaza să fie demilitarizată și „reconstruită într-un mod frumos”. În acest context, presa rusă a relatat că președintele Vladimir Putin i-ar fi spus liderului palestinian Mahmoud Abbas că Rusia este dispusă să direcționeze un miliard de dolari din active rusești înghețate în SUA către Conslilului pentru Pace, pentru sprijinirea populației palestiniene.

Trump a mai susținut că tensiunile globale „se calmează” și că Iranul este dispus să poarte discuții. De asemenea, el a afirmat că un acord privind Ucraina ar putea fi anunțat în curând.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”