Stoltenberg vrea organizarea unui nou Consiliu NATO-Rusia: Ce spune Lavrov despre continuarea dialogului pe tema crizei ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg (primul din imagine) şi Olaf Scholz în conferinţă de presă la Berlin FOTO EPA-EFE

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat marţi că a invitat Rusia şi statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice la noi discuţii despre Ucraina, în contextul multiplicării eforturilor diplomatice în ultimele săptămâni, relatează AFP.

„Azi (marţi), am invitat Rusia şi toţi aliaţii din NATO să participe la o serie de reuniuni ale Consiliului NATO-Rusia în viitorul apropiat, pentru a răspunde preocupărilor noastre, dar şi pentru a asculta preocupările Rusiei şi a încerca să găsim o soluţie” în vederea ieşirii din criză, a anunţat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz.

Mai devreme, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că aşteaptă răspunsuri din partea Occidentului „pentru a continua negocierile” în criza ucraineană.

„Aşteptăm răspunsurile care ni s-au promis la aceste propuneri, pentru a continua negocierile”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

Lavrov, care exprimase rezerve la sfârşitul săptămânii trecute în privinţa continuării dialogului, a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă cu ministrul german de Externe Annalena Baerbock.

Luni, la Kiev, Baerbock a dat asigurări că ţara sa va face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei şi şi-a reiterat dorinţa unui „dialog serios” cu Rusia.

Tot luni, Olaf Scholz a cerut Rusiei să-şi reducă presiunile militare asupra Ucrainei şi a avertizat că orice atac va avea consecinţe grave.  

După Stoltenberg, Scholz îl aşteaptă la Berlin pe şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, care a venit în Europa pentru un turneu diplomatic în Ucraina şi în Germania.

Rusia cere ca NATO să-şi oprească extinderea, ceea ce ar frâna aspiraţiile pro-occidentale ale Ucrainei şi Georgiei, dar Alianţa respinge categoric această solicitare în logica sferelor de influenţă prezentată sub formă de şantaj.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră