Iranul instalează camere video în locuri publice pentru a identifica şi pedepsi femeile care nu poartă văl

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Într-o nouă încercare de a controla un număr tot mai mare de femei care sfidează codul vestimentar obligatoriu, autorităţile iraniene au anunţat instalarea de camere de luat vederi în locuri publice şi artere de circulaţie pentru identificarea şi penalizarea femeilor care nu poartă văl, a anunţat poliţia sâmbătă, transmite Reuters.

Odată identificate, contravenientele vor primi „SMS-uri de avertizare cu privire la consecinţe”, a transmis poliţia într-o declaraţie de presă, potrivit Agerpres. 

Decizia are ca scop „prevenirea rezistenţei împotriva legii hijabului”, se spune în declaraţie, difuzată de agenţia de presă a ramurii judiciare Mizan şi de alte mass-media de stat, adăugând că o astfel de rezistenţă pătează imaginea spirituală a ţării şi răspândeşte nesiguranţa.

Un număr tot mai mare de femei iraniene şi-au aruncat vălul după moartea unei femei kurde de 22 de ani în custodia poliţiei moravurilor în septembrie anul trecut. Mahsa Amini fusese reţinută pe motiv că nu purta corespunzător vălul islamic. Forţele de securitate au înăbuşit violent revolta care a urmat.

Totuşi, chiar dacă riscă să fie arestate pentru că sfidează codul vestimentar obligatoriu, multe femei apar în continuare fără văl în mall-uri, restaurante, magazine şi pe străzile din întreaga ţară. Videoclipuri cu femei fără văl opunându-se poliţiei moravurilor au inundat reţelele de socializare.

În declaraţia sa de sâmbătă, poliţia a făcut apel la proprietarii de afaceri „să monitorizeze cu seriozitate respectarea normelor societale cu inspecţiile sârguincioase”.

Conform legii islamice din Iran, sharia, impusă după revoluţia din 1979, femeile sunt obligate să-şi acopere părul şi să poarte haine lungi şi largi pentru a le masca formele. Cele care încalcă aceste reguli se confruntă cu mustrări publice, amenzi sau arestări.   

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile