Fostul ministru chinez al Agriculturii, condamnat la moarte pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru chinez al Agriculturii, Tang Renjian, a fost condamnat duminică la moarte cu suspendarea execuției timp de doi ani, pentru luare de mită, a anunțat tribunalul popular din Changchun, provincia Jilin, citat de AFP.

Fostul ministru chinez al Agriculturii, Tang Renjian. FOTO: X

Magistrații au stabilit că, între 2007 și 2024, Tang a primit mită în bani și bunuri în valoare de peste 268 de milioane de yuani (aproximativ 32 de milioane de euro).

„Această mită a cauzat pierderi extrem de grave intereselor statului și poporului, și justifică prin urmare pedeapsa cu moartea”, se arată în comunicatul instanței, care precizează că acuzatul și-a recunoscut faptele și a exprimat remușcări. 

Condamnarea lui Tang se înscrie în ampla campanie anticorupție declanșată de președintele Xi Jinping, campanie ce a vizat de-a lungul anilor numeroși oficiali de rang înalt. Susținătorii acesteia afirmă că este un demers necesar pentru o guvernare transparentă, în timp ce criticii consideră că, în realitate, oferă președintelui un instrument politic pentru eliminarea rivalilor.

Înainte de a conduce Ministerul Agriculturii (2020–2024), Tang Renjian a fost guvernator al provinciei Gansu și vicepreședinte al regiunii autonome Guangxi.

Cazul său vine pe fondul altor anchete sonore pentru corupție. Foștii miniștri ai apărării, Li Shangfu și Wei Fenghe, au fost la rândul lor înlăturați după acuzații similare. Li a fost demis la doar șapte luni după numire și ulterior exclus din Partidul Comunist Chinez pentru „infracțiuni grave”, inclusiv suspiciuni de corupție, potrivit presei de stat. Actualul ministru al Apărării, Dong Jun, ar fi, de asemenea, vizat de o anchetă în desfășurare.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor