Video Cel puțin 15 morți după naufragiul unui feribot în sudul Filipinelor

0
Publicat:

Cel puțin 15 persoane au murit după ce un feribot care transporta peste 350 de pasageri s-a scufundat în sudul Filipinelor, a anunțat paza de coastă a arhipelagului, notează AFP. 

Cel puțin 15 morți după naufragiul unui feribot în sudul Filipinelor. FOTO: Captură Video / X

Potrivit autorităților, până la mijlocul dimineții fuseseră confirmate 15 decese, 316 persoane au fost salvate, iar alte 28 erau date dispărute.

„Un avion al pazei de coastă este în drum spre locul accidentului pentru a participa la operațiunile de căutare și salvare. Marina și Forțele Aeriene au trimis, de asemenea, mijloace la fața locului”, a declarat comandantul pazei de coastă, Romel Dua.

Naufragiul a avut loc în cursul nopții, la aproximativ cinci kilometri est de insula Baluk-Baluk, în provincia Basilan. Reprezentanții serviciilor de salvare spun că situația este complicată de numărul mare de victime.

„Dificultatea constă în numărul de pacienți care sosesc. În acest moment, nu avem suficient personal”, a explicat Ronalyn Perez, reprezentantă a serviciilor de urgență din Basilan.

Feribotul efectua o cursă între orașul Zamboanga, de pe insula Mindanao, și insula Jolo, din provincia Sulu, aflată la aproximativ 150 de kilometri distanță. Operațiunile de salvare sunt concentrate în zona insulei Basilan, situată între cele două puncte.

Feriboturile reprezintă unul dintre principalele mijloace de transport în Filipine, un arhipelag format din peste 7.100 de insule. Acestea sunt utilizate zilnic de milioane de persoane, însă sunt frecvent criticate pentru lipsa controalelor și pentru faptul că sunt adesea supraîncărcate.

Filipinele au fost scena unor tragedii maritime majore de-a lungul anilor. La 21 decembrie 1987, feribotul Dona Paz s-a ciocnit cu un petrolier, accident soldat cu peste 4.300 de morți, cel mai grav dezastru maritim din istorie în timp de pace. În 2015, feribotul Kim Nirvana s-a răsturnat la scurt timp după plecare, provocând moartea a 61 de persoane, iar în 2023, un incendiu la bordul feribotului Lady Mary Joy 3 a dus la decesul a peste 30 de oameni, pe aceeași rută Zamboanga–Jolo.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani