Video Aproape 10.000 de militari desfășurați în Mexic, după violențele declanșate de uciderea lui El Mencho. Turiști blocați în stațiuni și aeroporturi paralizate

0
Publicat:

Autoritățile din Mexic au desfășurat aproape 10.000 de militari pentru a restabili ordinea și a asigura securitatea populației, după ce un val de violențe a cuprins mai multe regiuni ale țării, în urma unei operațiuni împotriva cartelurilor de droguri.

Sunt aproape 10.000 de militari pe străzile din Mexic. FOTO: EPA-EFE

Situația s-a deteriorat rapid după ce membrii cartelului Jalisco Nueva Generación au reacționat violent la uciderea liderul lor, El Mencho. În mijlocul haosului se află mii de turiști străini care încearcă să părăsească țara, după ce vacanțele le-au fost compromise de atacuri armate, incendieri și blocaje rutiere.

Locuitorii din Puerto Vallarta se tem că turiștii vor evita stațiunea de pe coasta Pacificului, a treia cea mai vizitată destinație turistică din Mexic.

„Am așteptat cu nerăbdare vacanța de primăvară și Paștele, pentru că atunci afacerile merg cu adevărat bine. Putem câștiga bani în plus pentru familiile noastre, dar acum nu știm ce se va întâmpla. Trăim din turism”, a declarat Salvador, ghid turistic local.

Potrivit relatărilor CNN, turiști americani au spus că hotelurile și-au închis porțile, iar oaspeții au fost avertizați să nu părăsească camerele. Anul trecut, Puerto Vallarta a fost vizitat de peste șase milioane de turiști.

Zboruri anulate și aeroporturi blocate

Zborurile către orașul de pe litoral, Puerto Vallarta, au fost anulate până luni, paralizând aeroportul local. Probleme majore sunt și în Guadalajara, cel mai mare oraș din statul Jalisco, care urmează să găzduiască, peste patru luni, meciuri din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal.

Reporterii CNN descriu scene de haos în aeroporturi, unde sute de pasageri așteaptă fără informații clare, în lipsa unor zboruri confirmate.

Ținte incendiate și armată pe poziții

Magazine de proximitate, benzinării și vehicule aflate pe autostrăzi au devenit ținte ale atacurilor. Imagini surprinse la fața locului arată unități ale armatei mexicane poziționate în zone-cheie, inclusiv în apropierea aeroporturilor, pentru a preveni noi acte de violență.

Operațiune majoră împotriva cartelului

Haosul a izbucnit duminică, după ce forțele mexicane au lansat o operațiune amplă împotriva cartelului Jalisco Nueva Generación. Ținta principală a fost liderul grupării, Nemesio Oseguera Cervantes, cunoscut sub numele de El Mencho.

Imagini geolocalizate de CNN arată prezența masivă a armatei în zona orașului Tapalpa, unde liderul cartelului s-ar fi ascuns împreună cu gărzi de corp puternic înarmate. Potrivit informațiilor oficiale, El Mencho a fost capturat rănit grav și a murit ulterior în timpul transportului către capitala țării.

El Mencho conducea una dintre cele mai puternice organizații criminale din Mexic, pe care autoritățile americane o acuză că introduce metamfetamină și fentanil în Statele Unite. Moartea sa a provocat confruntări violente între membrii cartelului și forțele de securitate în cel puțin 20 de state mexicane.

Moartea lui Oseguera (El Mencho) marchează o lovitură majoră pentru cartelul Jalisco Nueva Generación, una dintre cele mai puternice și violente organizații criminale din Mexic, cunoscută pentru expansiunea teritorială agresivă și operațiunile înarmate.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete