Alegeri Iran. Mahmoud Ahmadinejad candidează din nou la preşedinţie, în pofida opoziţiei ayatollahului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mahmoud Ahmadinejad AFP

Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale din 19 mai, în pofida recomandării liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, de a rămâne în afara cursei, relatează The Associated Press (AP).

Potrivit AP, oficialii din cadrul autorităţilor electorale au rămas uimiţi în momentul primirii candidaturii lui Mahmoud Ahmadinejad.

Fostul preşedinte iranian a declarat anterior că nu va candida din nou la conducerea ţării sale, după ce ayatollahul Ali Khamenei l-a sfătuit să nu facă acest lucru, precizează AP, citată de news.ro.

Însă mulţi susţinători ai liniei conservatoare dure doresc un candidat care să-i ţină piept preşedintelui american Donald Trump.

Mahmoud Ahmadinejad a fost al şaselea preşedinte al Iranului, în perioada 2005-2013.

Preşedintele iranian Hassan Rohani, un moderat, care a negociat acordul cu marile puteri în dosarul nuclear, ar urma să candideze la rândul său pentru un al doilea mandat.

Potrivit agenţiei de presă DPA, prima etapă a procesului electoral pentru alegerea viitorului preşedinte al Iranului a început marţi, când s-a dat startul înscrierii candidaţilor la sediul Ministerului de Interne de la Teheran.

Cele patru zile în care se vor putea face înscrieri vor fi urmate de analizarea candidaturilor de către o comisie care va decide dacă acestea îndeplinesc condiţiile necesare şi criteriile ideologice.

Lista finală a candidaţilor ar putea fi făcută publică după câteva săptămâni. Candidaţii aprobaţi urmează să-şi lanseze apoi campaniile naţionale pe 11 mai, cu opt zile înaintea scrutinului de pe 19 mai.

Observatorii se aşteaptă la o competiţie electorală în trei între actualul preşedinte, moderatul Hassan Rohani, clericul conservator Ebrahim Raisi şi candidatul liniei dure, Hamid Baghaei. Alţi competitori, deşi încă necunoscuţi, sunt cotaţi cu şanse foarte reduse, transmite DPA, citată de Agerpres.

Mai mult de 55 de milioane de iranieni care au împlinit 18 ani au drept de vot în alegerile prezidenţiale de pe 19 mai.

Guvernul preşedintelui Rohani se laudă cu aducerea inflaţiei la sub 10%, faţă de peste 40% în urmă cu patru ani, şi cu o creştere economică de peste 6%.

Cu toate acestea, şomajul, mai ales cel în rândul tinerilor, a crescut în ultimii ani, în pofida acordului în domeniul nuclear încheiat cu marile puteri şi a speranţelor de relansare a economiei.

Conform celor mai recente date oficiale, şomajul atinge 12,7% din totalul populaţiei active şi aproape 27% din tineri.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor