Trei zile de doliu național în Serbia, decretate după atacul armat dintr-o şcoală soldat cu nouă morţi

0
Publicat:

Guvernul de la Belgrad a decretat trei zile de doliu național, începând de vineri, 5 mai, după cum a anunțat ministrul Educației din Serbia, Branko Ruzic. Decizia vine după tragedia ce a avut loc într-o școală, unde nouă persoane au fost împușcate, dintre care opt sunt copii.

Atacul armat din Serbia FOTO Profimedia

Înaltul responsabil sârb şi-a exprimat regretul profund cu privire la cea mai mare tragedie care a avut loc în Serbia şi în sistemul de învăţământ.

Nimeni nu poate le poate da copiii înapoi părinţilor lor. Sistemul de securitate a existat, funcţiona şi supravegherea video, a fost prezent şi agentul de pază al şcolii”, a spus Ruzic.

În cadrul unei conferinţe de presă de după atacul armat de la şcoala primară „Vladislav Ribnikar”, ministrul a spus că au fost suspendate cursurile de după-amiază şi că mâine orele vor începe cu un minut de reculegere.

În numele Ministerului Educaţiei al Republicii Serbia, îmi exprim cel mai profund regret pentru cea mai mare tragedie care a lovit Serbia şi sistemul nostru educaţional în istoria recentă”, a afirmat Branko Ruzic.

Suspectul a fost arestat

Potrivit n1info, şeful poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, a spus că la ora 08:42 s-a primit un apel la poliţie de la directorul adjunct al şcolii, care a transmis că au fost împuşcate mai multe persoane, notează Agerpres.

Potrivit lui Milic, dintre cei opt elevi ucişi şapte erau fete şi unul băiat, iar la faţa locului au fost găsite arme. Acesta a mai declarat că suspectul a plănuit atacul luni de zile.

Şeful poliţiei susţine că atacatorul plănuia să ucidă copii şi că avea chiar un plan pentru intrarea şi ieşirea din şcoală.

Potrivit naslovi, tatăl lui Kosta K., adolescentul suspectat de uciderea a nouă persoane la şcoala elementară „Vladislav Ribnikar”, a fost arestat astăzi, a declarat miercuri ministrul de interne Bratislav Gasic într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, urmează să susţină declaraţii de presă la ora locală 18:00.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?