O fetiță de 3 ani a ajuns la terapie intensivă după gestul unei însoțitoare de zbor. Mama cere daune de 5 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiță de 3 ani cu o alergie severă la lactate a ajuns în spital după ce un însoțitor de bord Qatar Airways i-ar fi oferit un baton de ciocolată KitKat, în ciuda avertismentelor clare ale mamei. Incidentul a avut loc în timpul unui zbor de 14 ore de la Washington la Doha, iar cazul este acum subiectul unui proces de 5 milioane de dolari.

Fetița a fost ulterior internată două zile în secția de terapie intensivă. FOTO Shutterstock / AI

Mama copilului susține că, după ce s-a întors de la toaletă, și-a găsit fiica mâncând un Kit Kat oferit de însoțitorul de bord, în condițiile în care îi spusese în mod repetat echipajului că micuța are alergie severă la lactate și nuci. Conform plângerii depuse în 31 octombrie la o instanță federală din Alexandria, Virginia, însoțitorul de bord ar fi recunoscut că i-a dat copilului ciocolata și ar fi „luat în derâdere” îngrijorările mamei, scrie The Independent.co.uk.

La scurt timp, fetița a început să aibă o reacție anafilactică severă, cu scăderea saturației de oxigen și alterarea stării mentale. Mama a fost nevoită să-i administreze singură un EpiPen, în timp ce echipajul ar fi rămas, potrivit plângerii, „indiferent” și nu ar fi făcut niciun anunț pentru a cere ajutor medical la bord.

Plângerea mai arată că un însoțitor de bord ar fi intervenit chiar atunci când mama a încercat să discute cu un pasager martor la incident, spunându-i că acest lucru „încalcă politica companiei”.

După ce avionul a aterizat la Doha, starea copilului s-a stabilizat temporar, însă după sosirea în India, unde cele două aveau următoarea escală, fetița a suferit un nou episod anafilactic și a fost transportată de urgență la spital, fiind internată două zile în secția de terapie intensivă.

Compania aeriană, acuzată că nu a intervenit conform procedurilor

Avocații familiei victimei susțin că echipajul nu a luat măsurile necesare într-o situație de urgență medicală, deși fusese avertizat de mai multe ori cu privire la alergiile copilului.

„Este inimaginabil să-i oferi copilului un aliment alergen despre care ești avertizat. A fost o situație extrem de gravă, care i-a pus viața în pericol”, a declarat avocatul Abram Bohrer pentru The Independent.

Administrația Federală a Aviației (FAA) nu obligă companiile aeriene să aibă EpiPen-uri la bord, însă acestea trebuie să aibă fiole de epinefrină, ce pot fi administrate doar de un profesionist medical.

Familia cere despăgubiri de 5 milioane de dolari

Fetița „a suferit dureri, suferință și traume psihice” și ar putea avea consecințe pe termen lung. Mama ei cere un proces cu juriu și despăgubiri de 5 milioane de dolari, plus cheltuieli de judecată și dobânzi.

Qatar Airways nu a emis încă un răspuns oficial în legătură cu acuzațiile.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate