Aproximativ 300 de persoane ar fi fost ucise în bombardarea teatrului din Mariupol, anunţă autorităţile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Maxar Technologies

Aproximativ 300 de persoane ar fi fost ucise în teatrul din Mariupol, bombardat de aviaţia rusă la 16 martie, în care se adăposteau sute de oameni, anunţă vineri Primăria din Mariupol, care citează martori, relatează AFP.

”Martori au informaţii potrivit cărora aproximativ 300 de persoane au fost ucise în Teatrul Dramatic din Mariupol într-un bombardament al unui avion rus”, anunţă într-o postare pe Telegram Primăria din Mariupol.

”Până la capăt, nu vrem să credem în această oroare. Până la capăt, vrem să credem că toată lumea este teafără. Însă mărturiile celor care se aflau înăuntrul acestei clădiri în momentul actului terorist spun contrariul”, afirmă primăria.

Contactat de AFP, un consilier al primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko, a refuzat să comenteze imediat.

”Probabil că vor exista mai multe informaţii până în această (vineri) seara”, a declarat el.

Teatrul, care se află în centrul Mariupolului, a fost avariat grav într-un atac aerian, la 16 martie.

Intrarea în acest adăpost în care se aflau sute de persoane, ”în principal femei, copii şi bătrâni” potrivit primăriei, era blocată de moloz, iar operaţiuni de salvare erau complicate de bombardamente continui.

Însărcinata cu drepturile omului în Parlamentul ucrainean Liudmla Denisova anunţa la 17 martie că adăpostul din teatru a rezistat bombardamentului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţa, în urmă cu o săptămână că 130 de persoane au fost salvate din clădire, dar că alte ”sute” se aflau sub dărâmături.

Societatea americană în domeniul tehnologiei spaţiale Maxar Technologies, specializată în imagerie satelitară, a publicat la 16 martie o fotografie a teatrului Dramatic din Mariupol, făcută cu două zle mai înainte, preciza ea.

În această fotografie, consultată de AFP, cuvântul ”copii” era scris pe sol, cu litere uriaşe, albe, în rusă, atât în faţa, cât şi în spatele clădirii.

Peste 2.000 de civili au fost ucişi la Mariupol, potrivit unui ultim bilanţ anunţat de către primărie.

Potrivit lui Zelenski, aproximativ 100.000 de persoane sunt blocate, în continuare, în acest port strategic de la Marea Azov.

Vă mai recomandăm:

Soldaţilor ruşi li s-a ordonat să ţintească zone rezidenţiale din primele zile ale invaziei, arată interceptări ale comunicaţiilor radio

Strigăt de disperare din Mariupol: „Viaţa din oraşul meu s-a mutat în subsoluri. Toată lumea aşteaptă să moară
 

Fotojurnalist de război: „În Ucraina sunt scene îngrozitoare pe care, dacă le-aş vedea într-un film artistic, tot mi s-ar părea greu de privit“ FOTO

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie