Trucuri simple care combat mirosul urât al respiraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cimbrul este un ajutor demonstrat pentru combaterea halitozei FOTO Shutterstock

Halitoza, cum îi spun medicii, îi face pe unii dintre noi să evite chiar socializarea. Mestecatul gumei mentolate nu este întoteauna recomandat, ba în unele cazuri nici nu este eficient. Aşa că pentru o respiraţie proaspătă, mai bine apelezi la câteva soluţii naturale.


Ierburile aromatice se numără printre remediile cele mai eficiente pentru combaterea respiraţiei urât mirositoare. Cimbrul, de exemplu, conţine o substanţă, numită timol, iar aceasta ajută la reducerea plăcii dentare şi la protecţia împotriva cariilor sau gingivitei – toate acestea fiind cauze ale halitozei (respiraţie urât mirositore). De aceea, Cooperativa Ştiinţifică Europeană pentru Fitoterapie recomandă, în primul rând, cimbrul pentru o respiraţie proaspătă.

Se pun 5 grame de plantă uscată în 100 de ml de apă fierbinte, se lasă la infuzat 10 minute şi apoi se lasă la răcit. Se filtrează şi se fac gargare de două-trei ori pe zi. De asemenea, se pot pune câteva picături de ulei esenţial de cimbru într-un pahar cu apă şi amestecul se poate folosi pe post de apă de gură.

Pătrunjelul proaspăt este, de asemenea, un aliat al persoanelor cu respiraţie urât mirositoare. Rolul acestei plante este de a capta anumiţi compuşi sulfuroşi care se formează în gură şi în intestine, mai ales după consumul de ceapă şi de usturoi. Pătrunjelul este un „deodorant“ bun pentru cavitatea orală şi datorită conţinutului mare de clorofilă.

Ca şi în cazul cimbrului, pătrunjelul proaspăt trebuie infuzat în apă fierbinte, lăsat să se răcească şi se foloseşte sub formă de gargară. Sigur, mult mai simplu şi la fel de eficient este să mănânci, pur şi simplu, frunze de pătrunjel proaspăt.

Halitoza poate indica anumite afecţiuni

Respiraţia urât mirositoare persistentă trebuie investigată medical, atrag atenţia stomatologii. Ea nu semnalează numai prezenţa plăcii dentare sau a unei carii, ci poate indica şi o afecţiune gravă, cum sunt diabetul, insuficienţa renală, hepatică sau unele forme de cancer. Sigur, halitoza apare şi ca o consecinţă a unei sinuzite, răceli, unei arsuri de stomac ori a bolii de reflux gastroesofagian. 

CIteşte şi:

5 utilizări surprinzătoare ale scorţişoarei

Scorţişoara este folosită de secole împotriva gripei sau indigestiei. Condimentul parfumat conţine calciu, fibre, fier şi magneziu, iar coaja sa ascunde uleiuri esenţiale. Atunci când scorţişoara măcinată se combină cu uleiul de măsline şi zahărul brun, poate da naştere unui preparat perfect pentru un ten luminos.

VIDEO Cum scapi de ţiuitul din urechi: tehnică simplă pentru atenuarea tinitusului

Ţiuitul din urechi, în termeni medicali - „tinitus“, este o problemă de sănătate nu numai deranjantă pentru suferinzi, dar şi deranjantă. Perceperea anormală a unor zgomote în ureche poate afecta organismul pe o perioadă îndelungată de timp, poate influenţa negativ somnul, capacitatea de concentrare, ducând chiar la tulburări psihice grave.

VIDEO Cum verifici dacă mierea este naturală sau falsificată

Din cauza preţului destul de crescut la noi în ţară, mierea este, în multe cazuri, greu accesibilă, iar consumul este oricum redus, arată statisticile. Aşa că trebuie să te asiguri că atunci când cumperi miere, ai achiziţionat un produs cu adevărat de calitate. Pentru că multe dintre sortimentele de pe rafturi sunt falsificate!

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”