BlackBerry Z10, la primele impresii: „Un zece imperfect“ de la canadieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BlackBerry Z10 este cel mai bun smartphone lansat de BlackBerry. FOTO Reuters

La nici o săptămână de la prezentarea BlackBerry 10, primele concluzii despre modelul Z10, cel mai bun terminal al companiei, sunt disponibile.

Anul 2013 este al schimbărilor pentru producătorul telefoanelor BlackBerry. Şi-a schimbat linia de produse, şi-a schimbat numele companiei, iar acum aşteaptă rezultatele. Unii jurnalişti au avut acces la modelul Z10 cu ceva timp înainte de a fi prezentat pe scena din New York - cazul „The Verge“ -, iar alţii l-au primit mai târziu. Cert este că telefonul a impresionat, dar nu a şi fructificat prima impresie.

Ars Technica

Andrew Cunningham a numit vedeta BlackBerry „un zece imperfect“, semn că a găsit câteva lucruri plăcute. „[...] dacă eşti ca mine şi găseşti iPhone 5 puţin prea subţire, iar Nexus 4 sau Galaxy S3 puţin prea mari (cel puţin pentru a fi operate cu o singură mână), atunci Z10 este varianta de mijloc“, spune acesta în review-ul său. Telefonul se inspiră, la nivel de design, din iPhone 5, are tuşe care continuă linia BlackBerry şi este îndrăzneţ prin operarea doar prin gesturi, fără butoane. 

„Da, Z10 face anumite lucruri bine şi din punct de vedere hardware este cel puţin mediu (deşi, BlackBerry marşează prea mult pe partea tehnică în comparaţie cu rivalii). Însă telefonul vine târziu la petrecerea smarthone-urilor cu touchscreen.“ Telefonul are, desigur, părţi bune şi mai puţin bune, dar Cunningham afirmă că nu oferă un avantaj. „Nu oferă suficient de mult pentru a sprijini trecerea de la iOS, Android sau Windows Phone.“

The Verge

Cel care a scris articolul este redactorul-şef Joshua Topolsky şi el a avut telefonul cu câteva zile înainte de prezentarea oficială. Titlul este destul de sugestiv: „o nouă viaţă sau susţinerea vieţii?“ cu referire la faptul că nu este chiar vârful pe care BlackBerry l-a promis. Topolsky îl găseşte ca fiind bun, dar doar pentru că îi depăşeşte aşteptările în ceea ce credea că pregăteşte BlackBerry.

„Problema cu Z10 este că nu face nimic mai bine decât concurenţa. Desigur, argumentele pot fi în favoarea mesageriei sau în privinţa funcţiilor camerei, dar nimeni nu poate spune că există o killer app aici. Ceva care să te facă să vrei telefonul sau să ai nevoie de el pentru că poate face ceva ce altele nu pot.“ Autorul recomandă, în final, puţină chibzuinţă în ceea ce priveşte achiziţia unui BlackBerry.

The Wall Street Journal

Un alt minus pe care îl identifică Walter Mossberg în articolul „BlackBerry se reinventează pentru a concura cu smartphone-urile cu touchscreen“ este că platforma nu beneficiază de un serviciu de stocare online. iOS are iCloud, Android are suportul Google cu serviciul Drive, dar BlackBerry nu are nimic, deocamdată. „Z10 şi BlackBerry 10 reprezintă o reinventare radicală pentru ecosistemul BlackBerry. Dotarea tehnică e decentă şi interfaţa este logică, în general uşor de folosit“, spune Mossberg.

Autorul consideră că BlackBerry poate reveni în joc, dar el vede succesul doar în aplicaţii, doar dacă producătorul reuşeşte să facă platforma atractivă pentru dezvoltatori.

Slash Gear

Chris Davies reduce telefonul şi noua platformă doar la fani, pentru acest moment. „Dacă eşti un fan BlackBerry, atunci Z10 (şi cu versiunea cu tastatură Q10) este un pas înainte de la orice foloseşti acum. Din păcate, fanii nu mai sunt atât de mulţi şi în schema mai mare a cotei de piaţă vânzarea către un grup mic nu ajută prea mult compania canadiană.“

Engadget

Concluzia lui Tim Stevens nu este deloc una prielnică pentru nou-venitul Z10. „Nimic la Z10 nu iese în evidenţă şi în timp ce BlackBerry OS 10 are puţin şarm şi aduce cele mai bune funcţii destinate productivităţii, portofoliul de aplicaţii este sărac şi gesturile nu sunt atât de bune pentru a compensa acest minus“, afirmă autorul. 

Adevărul este că Android şi iOS au fixat câteva standarde, iar Windows Phone a reuşit să se remarce abia prin interfaţă, înainte de a însemna ceva. „BlackBerry avea nevoie să iasă cu ceva de impact. Din păcate, nu e cazul“, încheie Stevens articolul despre Z10.

Cât despre dotările tehnice, smartphone-urile cu Android au unele dintre cele mai noi componente, în timp ce Apple a ales să scoată maximum din dotări mai puţin de vârf. BlackBerry Z10 se potriveşte între cele două, alături de Windows Phone.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG