Video A treia misiune privată, cu patru europeni la bord, se îndreaptă către Staţia Spaţială Internaţională | VIDEO

0
0
Publicat:

A treia misiune privată a fost lansată joi spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), cu patru europeni la bord, a anunţat agenţia spaţială americană NASA, transmite DPA. 

Fostul astronaut NASA de origine spaniolă Michael López-Alegría, italianul Walter Villadei, suedezul Marcus Wandt şi turcul Alper Gezeravci au decolat la ora locală 16:49 (21:49 GMT) de la Centrul spaţial Cape Canaveral din statul american Florida, la bordul unei capsule Crew Dragon a companiei spaţiale private SpaceX, propulsată de racheta Falcon 9.

Capsula urmează să se conecteze cu ISS vineri, la ora locală 04:19, a precizat NASA.

Alper Gezeravci a devenit primul cetăţean turc care a ajuns în spaţiul cosmic.

Cei patru călători spaţiali privaţi vor rămâne timp de aproximativ două săptămâni la bordul ISS unde vor efectua numeroase experimente, conform NASA.

Misiunea este organizată de compania privată de zboruri spaţiale Axiom Space în cooperare cu NASA şi compania SpaceX a miliardarului Elon Musk.

Potrivit relatărilor media, pasagerii ar fi plătit fiecare aproximativ 50 de milioane de euro (54,4 milioane de dolari) pentru această călătorie.

Axiom Space a realizat anterior două misiuni private în spaţiu încheiate cu succes.În aprilie 2022, López-Alegría a zburat spre ISS împreună cu antreprenorul american Larry Connor, antreprenorul israelian Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy. Axiom-1 a fost prima misiune complet privată către avanpostul spaţial.

În mai 2023, fostul astronaut NASA Peggy Whitson, fostul pilot de curse John Shoffner şi astronauţii saudiţi Ali Alqarni şi Rayyanah Barnawi au călătorit spre ISS.

Turiştii spaţiali individuali au mai fost de mai multe ori pe staţia spaţială, însă misiunile Axiom au fost primele alcătuite din echipaje complet private.

Fondată în Houston, Texas, în 2016 de fostul manager NASA Michael Suffredini şi de omul de afaceri iraniano-american Kam Ghaffarian, Axiom Space intenţionează să devină un jucător important pe piaţa spaţială. Compania are în plan construirea propriei staţii spaţiale comerciale şi a încheiat deja cu NASA un acord pentru construirea unui modul comercial al ISS.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online