Destinul tragic al Mariei, soția lui Ion Antonescu. După împușcarea mareșalului, a fost trimisă la Moscova și închisă în cinci pușcării

După împușcarea mareșalului Ion Antonescu la 1 iunie 1946, soția să, Maria, a avut o viață de calvar. După ce a fost târâtă prin mai multe închisori, în final a murit de inimă.

Maria Antonescu (1891 - 1964), soția mareșalului Ion Antonescu, își doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu din Capitală.

Maria Antonescu a fost căsătorită de trei ori: cu ofițerul de poliție Gheorghe Cimbru, care a murit, cu omul de afaceri francez Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller și cu Ion Antonescu, care a fost dragostea vieții ei.

După moartea mareșalului, s-a încercat eliminarea ei completă din viață publică. Maria a fost trimisă la Moscova pentru a fi judecată, însă, cum nu prezenta interes pentru sovietici, a fost eliberată.

Comuniștii însă nu s-au lăsat până n-au distrus-o. Întoarsă în țară, a fost ținută în beciurile Ministerului de Interne, apoi la închisoarea Malmaison unde i s-a permis să-și vadă mama, la Văcărești, la închisoarea din str. Uranus, la Jilava și, într-un final, la închisoarea de femei de la Mislea. În 1950 a fost judecată și condamnată pentru crime economice, însă fără a există dovezi.

Inima Mariei a cedat la al treilea infarct, deși medicii din spitalele din Capitală s-au luptat pentru a o ține în viață.

Ion Antonescu rămâne una dintre personalitățile cele mai controversate ale istoriei noastre. În vreme ce unii istorici îl acuză de faptul că a avut o politică antisemită și că s-a aliat cu Hitler, alții spun că reîntregirea teritorială la granița est s-a datorat în mare măsură lui Ion Antonescu.

Arestat la 23 August 1944 din ordinul regelui Mihai I, Ion Antonescu a fost dus și anchetat în Uniunea Sovietică, apoi a fost readus în țară în aprilie 1946 și judecat de Tribunalul Poporului.

A fost acuzat că a militat pentru „hitlerism şi fascism”, că a instaurat „cel mai crunt regim de dictatură cunoscut în istoria țării noastre”, că a invitat „armatele hitleriste să intre pe teritoriul țării” şi a decis „aderarea la Pactul Tripartit”, pregătind apoi agresiunea „contra popoarelor din Balcani şi contra U.R.S.S.”, după care a săvârşit „cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român”, punând țara în stare de război cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii.

Tot Antonescu a fost acuzat că din motive rasiale a ordonat deportarea populației evreieşti din Bucovina şi Basarabia, cum şi parte din Vechiul Regat, în Transnistria, unde, în cea mai mare parte, a fost executată.

Un alt capăt de acuzare a fost faptul că s-a pus „în slujba hitlerismului şi fascismului”. 

La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului l-a condamnat de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniță grea pe viață, de trei ori la temniță grea timp de 20 de ani, o dată la detenție riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani.