Istoric: „Actul de la 23 August a întârziat comunizarea României”. De ce n-au mai venit americanii

0
0

Lovitura de stat de la 23 August 1944 a întârziat cu mai bine de patru ani instaurarea comunismului în România, spun istoricii. Chiar dacă finalul a fost același, în istorie rămân faptele eroice ale celor care s-au opus sistemului dictatorial.

Demonstrația din 8 noiembrie 1945 FOTO Memorialul Sighet
Demonstrația din 8 noiembrie 1945 FOTO Memorialul Sighet

La 23 August 1944, regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei (Germania Nazistă, Italia Fascistă și Japonia imperialistă), și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Istoricul Mădălin Hodor, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a explicat pentru „Adevărul“ care era contextul politic în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cum a amânat România instaurarea regimului comunist și care au fost consecințele.

Adevărul: De ce-ar fi preferat rușii să nu existe în România lovitura de stat de la 23 August 1944?

Mădălin Hodor: În anul 1944 existau două fracțiuni ale comuniștilor români: pe de o parte erau cei care erau grupați în jurul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și care erau în arest la Doftana. Era vorba de un partid comunist care funcționa în ilegalitate, după principii de conspirativitate. Pe de altă parte, era gruparea moscovită, în frunte cu Ana Pauker, Teohari Georgescu, care venea în spatele Armatei Roșii.

La un moment dat, consemnează arhivele, Ana Pauker i-a reproșat lui Lucrețiu Pătrășcanu, care era un fel de intelectual al comuniștilor, că a participat la lovitura de stat din 23 August 1944 alături de Regele Mihai și de partidele politice tradiționale, PLN, PNȚ. Care era de fapt rațiunea? Ana Pauker le spune că, din cauza actului de la 23 August, gruparea sa nu a putut să preia puterea imediat.

Avea dreptate?

Există o fărâmă de adevăr. De ce? Pentru că înlăturarea mareșalului Ion Antonescu și scoaterea României din război, din alianța cu Germania nazistă, a lăsat cumva o fereastră de peste patru ani, până în 1948, când a abdicat regele. Este vorba de o ripostă care altfel n-ar fi existat.

Regele Mihai FOTO Arhiva Historia
Regele Mihai FOTO Arhiva Historia

Situație militară dezastruoasă

Care era starea de fapt a Armatei la acel moment?

La 23 August 1944, armata sovietică era în plină ofensivă. Sovieticii tocmai distruseseră 21 de divizii ale nemților într-o operațiune militară și rușii înaintau fără niciun fel de problemă spre Polonia. Dar spărseseră și frontul sudic, unde armatele româno-germane erau în debandadă. Armata a 6-a germană și armatele României se retrăgeau haotic spre zona sudică și rușii avansau. Chiar înainte de 23 august, rușii ajunseseră la Iași. Deci situația militară era una dezastruoasă. Dacă nu se întâmpla absolut nimic din punct de vedere politic, fără îndoială că ar fi ajuns la București și ar fi ocupat restul țării fără mari probleme. Am fi fost în situația în care am fi avut o armată sovietică eliberatoare care și-ar fi impus o situație militară în România în situația în care n-ar fi existat o contrapondere. Dacă nu exista actul de la 23 August, atât Regele Mihai, cât și liderii politici PNL și PNȚ ar fi fost luați la pachet cu mareșalul Ion Antonescu, etichetați drept trădători și ar fi fost foarte ușor să fie expediați pe motiv că sunt aliați ai lui Hitler și n-ar mai fi avut ce să spună în apărarea lor. Ori, acest act de la 23 August a creat o alternativă: o Românie care nu este a mareșalului Ion Antonescu și o aliată a Germaniei, ci una care întoarce armele împotriva Germaniei naziste și basculează în tabăra aliată.

Pentru ruși, acest lucru a fost un inconvenient.

În mod evident. Știm ce s-a întâmplat în celelalte țări din estul Europei. În Ungaria, a existat o încercare de a părăsi Axa în ultima partea a războiului și o tentativă de a rupe Alianța cu Germania. Acolo, nemții au ocupat Budapesta și au instalat regimul Crucilor cu săgeți, un partid politic maghiar pronazist și antisemit, care a rezistat luni de zile, iar Ungaria a fost cucerită. Rușii au putut foarte ușor în Ungaria să-și instaleze un guvern pentru că nu mai exista nici măcar o forță credibilă care să-i contrabalanseze.

În România, pentru că a existat 23 August, nu s-a întâmplat acest lucru. Sovieticii au trebuit să găsească o altă strategie de instaurare a comunismului, care a durat patru ani. Au trebuit să creeze întâi coaliții de partide, care să dea aparența de democrație. Așa se face că reprezentanții Partidului Comunist au trebuit să intre în guverne cu liberalii, cu țărăniștii, în guverne de uniune, cum a fost guvernul generalului Rădescu. Practic, pentru strategia sovietică de comunizare a Europei, actul de la 23 August a fost o piedică, asta până în anul 1948, când s-a proclamat republica și Regele Mihai a fost silit să abdice.

De ce n-au mai venit americanii

Cât adevărat și câtă mistificare se ascunde în spatele expresiei: „Să trăiască partizanii până vin americanii“? Pe ce se bazau bunicii noștri că vin americanii? Cât de plauzibilă este ideea că americanii pregăteau rezistența miliară din munți pentru un nou conflict americano-sovietic?

Cred că lucrurile sunt un pic mai complicate. Pe măsură ce lucrurile deveneau din ce mai clare, chiar în timpul războiului, Departamentul de stat american și decidenții politici au primit informări despre natura situației din țările din estul Europei care erau ocupate de Armata sovietică sau erau pe cale să fie ocupate. Erau informații care spuneau că, de fapt, rușii nu-și respectau angajamentele pe care Stalin le luase față de Roosevelt, adică nu erau simpli eliberatori ai țărilor respective, că, de fapt, intenționau să rămână ca armată de ocupație, că interferau în structura socială și politică a țărilor în care promovau partidele comuniste loiale Moscovei și întreprindeau acțiuni împotriva partidelor existente, că se urmărea instaurarea regimului comunist.

Stalin FOTO Arhiva Historia
Stalin FOTO Arhiva Historia

Se prefigura Cortina de Fier?

Americanii știau că realitatea postbelică va fi una de conflict. Încă nu era foarte sigur că acest lucru de va întâmpla, dar existau semnale de alarmă pe care le primeau și din România, de la Regele Mihai, din partea politicienilor care aveau contacte cu agenți ai serviciilor secrete americane și britanice, cu oficiali americani care erau în cadrul Comisiei Aliate de Control de faptul că acești comuniști încep să se organizeze. Americanii au încercat să organizeze cât de cât o posibilă rezistență împotriva sovieticilor, inclusiv pe ideea de a exista centre de rezistență în munți, prin parașutarea de oameni, fie prin sprijin logistic. Când conflictul a devenit deschis, lucrurile s-au activat. Din păcate, n-au reușit să coaguleze o grupare politică eficientă care să se lupte cu Partidul Comunist pentru că era imposibil atâta vreme cât Armata Roșie era aici, iar serviciile de securitate sovietice începuseră să lucreze la crearea securității și a sistemului polițienesc. S-au capturat centrele de putere, iar comuniștii au primi portofolii importante, la Justiție, Interne.

Deci, au trebuit sovieticii să găsească metode mai insidioase și de lungă durată pentru a instaura comunismul. Convenabil era pentru ei ca acest lucru să se întâmple încă din 1944.

Firava rexistență a României în fața comunismului

În celelalte țări vecine care a fost situația?

În Polonia, de exemplu, Armata sovietică a lăsat rezistența poloneză să fie lichidată în Varșovia. Nu a intervenit, nu i-a ajutat pe polonezi cu nimic în fața nemților, pentru că într-o Polonie eliberată de armata sovietică să-și instaleze guvernul pe care îl aveau la Moscova în deplină contradicție cu guvernul polonez legitim care se afla la Londra. Practic, aliații n-au putut să impună o altă formă de guvernare. Deci, sovietizarea s-a petrecut imediat. În România a existat o firavă rezistență, dar ea a existat. Amintiți-vă de manifestația organizată de liberali de susținere a Regelui Mihai, care s-a transformat în luptă de stradă între muncitorii înarmați și tineretul liberal.

Deci România s-a opus atât cât s-a putut, noului regim

România a ieșit dintr-un regim antonescian de factură nazistă și a intrat un regim legitim adus de Regele Mihai și de partidele politice. Din punct de vedere simbolic, rușii nu aveau cum să răstoarne noua putere de la București pentru că era una legitimă. Le-ar fi fost mai ușor să zică faptul că regele a pactizat cu naziștii și sovieticii l-au dat jos să instaleze un guvern democratic.

Este o contracție să vorbim de faptul că am întârziat instalarea comunismului în România în condițiile în care am devenit aliați cu rușii.

Strategia sovietică a fost și ea una insidioasă, acum judecăm post factum lucrurile și putem să vedem planul lui Stalin în toată deplinătatea lui. La acea vreme însă, toată lumea se concentra pe înfrângerea Germaniei și pe terminarea războiului. Ce anume urma să se întâmple în teritoriile eliberate nu preocupa atât de mult.

Armata Roșie FOTO Arhiva Historia
Armata Roșie FOTO Arhiva Historia

Am reușit să oprim tăvălugul sovietic patru ani. La ce ne-a ajutat? Doar pentru istorie sau ne-ar fi fost și mai rău?

În primul rând, dacă România nu ar fi întors armele împotriva Germaniei naziste, ar fi devenit un câmp de bătălie. Germanii nu ar fi avut nicio intenție să se retragă din România fără luptă și ar fi încercat o rezistență acerbă, numai dacă ne gândim la câmpurile petrolifere de care erau dependenți cel puțin în ultima fază a războiului. Este puțin probabil că Germania ar fi cedat. De aici reiese cât de ridicolă era ideea lui Antonescu că, dacă ar fi negociat cu Hitler, ar fi găsit o modalitate ca trupele germane să se retragă de bunăvoie din România. Asta e aberație. Am fi avut probabil sute de mii de morți din rândul civililor și am fi avut distrugeri mult mai mari decât ce am avut ulterior.

Până la urmă s-a instaurat comunismul în România și nu a contat neapărat atât de mult actul de la 23 August. Dacă s-ar fi instaurat comunismul mai devreme, sovieticii aveau planuri diabolice cu privire la România?

Nu cred că erau mai diabolice decât ceea ce au făcut după 1948 și ne-ar fi privat de existența unei legitimități. Regele Mihai, după abdicare, a fost exilat, dar totuși a rămas simbolic, pentru foarte mulți, reprezentantul puterii legitime a României, în vreme ce guvernul instalat în România a fost tot timpul privit ca unul instalat de Moscova.

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite