Video Cum țepuiesc românii restaurantele. Păr, unghii sau insecte, puse în mâncare la finalul ospățului VIDEO

0
Publicat:

O categorie aparte de clienți frecventează localurile. Comandă, mănâncă o parte și apoi pun în farfurie unghii, păr sau muște pentru a avea motive să facă reclamații. O spun reprezentanții Protecției Consumatorilor.

Mâncărurile erau neconsumate până la capăt. SURSA Arhivă

În municipiul Buzău există cetățeni care şi-au făcut un obicei din a mânca din restaurante gratuit. Până să termine consumația, ei strecoară diverse obiecte în produsele comandate pentru ca ulterior să reclame la instituţiile competente. Cele mai multe dintre apeluri ajung în evidența Protecției Consumatorilor Buzău.

Cornelia Galer, comisar şef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Buzău, a spus că instituția pe care o conduce primește multe reclamaţii legate de prezența în mâncarea servită la restaurant a unor corpuri străine. Unele sunt confirmate, însă altele se dovedesc a veni de la persoane care folosesc acest instrument pentru a beneficia gratuit de o masă.

„De regulă se dovedesc întemeiate aceste reclamaţii. Sunt şi unele neîntemeiate. Ca să înţelegem aşa cam ce se întâmplă în piaţă, s-a format deja o clasă de consumatori care trăiesc neplătind”, a declarat Cornelia Galer.

Practica a fost anunțată, joi, 28 septembrie 2023, în cadrul Colegiului Prefectural când Cornelia Galer, comisar şef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Buzău, a detaliat modul de operare al acestor persoane care au obiceiul de a compromite mâncarea.

Asta am constatat-o noi pe parcursul ultimilor ani de cercetări a reclamaţiilor, adică de regulă sunt persoane tinere care au asupra lor pliculeţe cu fir de păr, unghie, muscă, vierme sau mai ştiu eu ce, se duc în restaurante sau pe terase, comandă, mănâncă jumătate sau trei sferturi, pun acolo din pliculeţ ce trebuie, fac poză, fac reclamaţie”, a mai precizat Cornelia Galer.

Potrivit comisarului șef, astfel de practici au fost întâlnite în mai multe restaurante din Buzău, însă este vorba despre cele care au terase și sunt frecventate mai des de tineri.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG