Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supravieţuiesc

La 42 de ani de la accidentul aviatic care i-a schimbat viaţa, medicul Roberto Canessa îşi aminteşte că a fost nevoit să mânânce din prietenii săi pentru a nu muri de foame.

Roberto este unul dintre cei 16 oameni care au supravieţuit după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în munţii Anzi, între Chile şi Argentina, la 13 octombrie 1972. Ei au fost salvaţi după 72 de zile. Canessa avea la acea vreme 19 ani şi era student la Medicină. Astăzi, medicul mărturiseşte că nu va uita niciodată momentul în care a trecut la canibalism, mâncând din ceilalţi pasageri pentru a supravieţui. "A fost dezgustător. În ochii unei societăţi civilizate, acest fapt era o decizie revoltătoare. Mi-am călcat în picioare demnitatea atunci când am hotărât să mănânc bucăţi din prietenii mei pentru a supravieţui. Am avut senzaţia că profit de prietenii mei care au murit", povesteşte Roberto Canessa.

Roberto spune că singurul lucru care l-a ajutat să reziste a fost gândul la mama lui şi dorinţa de a nu-i produce suferinţă prin moartea sa.Despre faptul că a recurs la canibalism, Roberto spune că nu a avut de ales. "Ne aflam într-un loc unde nu era decât zăpadă, un loc unde oamenii nu aveau ce să caute".

Şi preşedintele Federaţiei Uruguayene de Rugby, Gustavo Zerbino, unul dintre supravieţuitorii catastrofei aviatice din anul 1972, în care şi-au pierdut viaţa 29 de persoane, a povestit, cum cei 16 supravieţuitori au fost forţaţi de împrejurări să aleagă: ori se hrănesc, până la sosirea salvatorilor, cu carnea pasagerilor decedaţi, ori să moară de foame.

Pe 13 octombrie 1972, la ora 15:35, un avion Fairchild FH-227 cu turbopropulsor, al forţelor armate din Uruguay, s-a prăbuşit în Anzi, la graniţa dintre Chile şi Argentina. La bord se aflau 45 de persoane, dintre care cinci erau membri ai echipajului. Restul de 40 erau componenţi ai echipei de rugby Christian Rugby Football Club şi câţiva membri ai familiilor jucătorilor. În catastrofa din Anzi şi-au pierdut viaţa 29 de pasageri, doar 16 reuşind să se salveze.

Coşmar peste ani

Zerbino îşi aduce aminte, cu lux de amănunte, întreaga poveste.

"Au fost momente de groază, prăbuşirea şi apoi alunecarea de peste cinci kilometri. Au trecut 35 de ani de atunci, dar parcă totul s-a petrecut ieri. A fost un coşmar pe care am vrut să-l uit cât mai repde, dar după câţiva ani mi-am dat seama că este imposibil şi că nu voi uita niciodată. Eram o echipă de tineri rugbyşti de 18, 19 şi mergeam la Santiago pentru un meci amical." "Am plecat din Montevideo şi am înnoptat la Mendoza, de unde am făcut aprovizionarea. În după-amiaza de 13 octombrie ne îndreptam spre Santiago, dar mai multe rafale de vânt au încetinit înaintarea avionului, iar la comunicarea cu turnul de control s-a raportat că ne aflăm la Curico dar noi eram la Planchon."

"Cei din Santiago ne-au spus să mergem spre nord şi să coborâm 10.000 de picioare." "A fost fatal pentru că avionul s-a izbit de munţi şi s-a prăbuşit la o peste 4000 de metri. Între noapte şi zi era o diferenţă foarte mare de temperatură. Cinci au murit la primul impact, iar 12 oameni au murit pe parcursul celor cinci kilometric în care aeronava s-a dus la vale. Am încercat să căutăm să cerem ajutor, am urcat pe o creastă, însă acolo era şi mai frig. Soarele apunea după doar câteva ore din cauza unei creste din fata noastră, aşa că, la noi, era noapte în timp ce de partea cealaltă era zi."

Citeşte continuarea articolului pe site-ul historia.ro!