Câţi bani ia un spion? Cât se câştigă din spionaj? O scurtă retrospectivă istorică din antichitate până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spioni

Dacă, în ultima vreme, datorită desecretizării unor documente, a apariţiei unor lucrări memorialistice şi de sinteză, unele aspecte ale operaţiunilor, acţiunilor de spionaj au ieşit din „conul de umbră”, altele privind biografia, existenţa privată a agenţilor rămân secrete sau ocultate, dacă nu falsificate, datorită intereselor lor personale sau ale agenţiilor/serviciilor în slujba cărora s-au aflat.

În acest context, cea mai importantă întrebare care persistă este: de ce au devenit spioni ?

De la ideologii la interese

Încercândsă stabilească împrejurările şi cauzele care duc la transformarea, metamorfozarea unor persoane în spioni,  autorul uneia din cele mai cuprinzătoare istorii a spionajului, Janusz  Piekalkiewicz, consideră că „Motivul sunt adesea banii. Şi dragostea, ura, dependenţa, inconştienţa pot constitui cauze principale. Printre cei mai buni spioni se numără aceia care acţionează din convingeri politice, cum au fost mai ales spionii sovietici. Pentru mulţi spioni, motivul rămâne nelămurit. Se poate să fie vorba de un anumit egotism, înclinaţia spre necunoscut, căci se ştie că secretul joacă în viaţa omenească un mare rol”.

Click aici pentru continuarea articolului

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”