Călătorie în jurul Pământului: cei mai mari exploratori din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul secolului al XV-lea, lumea era mică. Centrul civilizaţiei umane părea a fi undeva în Europa Occidentală; oamenii de aici ştiau că există undeva, în Orient, o Chină (Marco Polo scrisese despre ea), o Indie şi numeroase zone exotice, dar nu se ştia exact cât de mare este lumea.

A venit apoi epoca marilor descoperiri geografice: graţie unor navigatori pricepuţi şi a unor oameni a căror curiozitate i-a împins până la marginea lumii, Pământul s-a făcut rotund şi mare. Navigând în jurul Pământului, Magellan a confirmat ceea ce savanţii bănuiau încă din Antichitate, că planeta noastră este sferică, iar pe parcursul expediţiei sale a descoperit teritorii unde niciun european înaintea sa nu ajunsese până atunci. Şi nu a fost singurul: căci secolul XVI este secolul marilor exploratori – oameni care n-au putut sta locului şi şi-au petrecut viaţa mereu pe drum, în căutarea unor locuri îndepărtate. Cine au fost ei şi care au fost marile lor realizări? 

1. Marco Polo (c. 1254-1324)

Faimos pentru: călătoriile în Asia şi explorarea Chinei şi a Mongoliei  

Nicio listă a marilor exploratori din istorie nu ar fi completă fără Marco Polo. Primul mare explorator european, veneţianul Marco Polo este cunoscut pentru călătoriile sale în Asia şi China, inclusiv în teritoriile mongole, şi pentru jurnalul expediţiilor sale (Călătoriile lui Marco Polo), care au făcut cunoscute în Europa civilizaţiile orientale. Fascinat de Drumul Mătăsii, Marco Polo şi-a petrecut 17 ani din viaţă explorând Mongolia şi China. 

2. Vasco da Gama (c.1460/1469-1524)

Faimos pentru: descoperirea rutei maritime către India şi rolul său în epoca Marilor Descoperiri Geografice

Vasco da Gama este cel mai important explorator din istoria ţării care a dat startul marilor explorări geografice şi care a creat primul imperiu colonial: Portugalia. Lusitanul a comandat una dintre navele care au pornit spre Est în căutarea unui drum către India şi teritoriile mirodeniilor. Pornind pe urmele lui Bartolomeo Diaz, a devenit primul european care a ajuns în India pe mare: a aruncat ancora în portul indian Calicut (Calcutta) în mai 1498, la aproape un an după ce părăsise porturile iberice. 

Citiţi continuarea articolului pe www.historia.ro

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat