Călătorie în jurul Pământului: cei mai mari exploratori din istorie
0La sfârşitul secolului al XV-lea, lumea era mică. Centrul civilizaţiei umane părea a fi undeva în Europa Occidentală; oamenii de aici ştiau că există undeva, în Orient, o Chină (Marco Polo scrisese despre ea), o Indie şi numeroase zone exotice, dar nu se ştia exact cât de mare este lumea.
A venit apoi epoca marilor descoperiri geografice: graţie unor navigatori pricepuţi şi a unor oameni a căror curiozitate i-a împins până la marginea lumii, Pământul s-a făcut rotund şi mare. Navigând în jurul Pământului, Magellan a confirmat ceea ce savanţii bănuiau încă din Antichitate, că planeta noastră este sferică, iar pe parcursul expediţiei sale a descoperit teritorii unde niciun european înaintea sa nu ajunsese până atunci. Şi nu a fost singurul: căci secolul XVI este secolul marilor exploratori – oameni care n-au putut sta locului şi şi-au petrecut viaţa mereu pe drum, în căutarea unor locuri îndepărtate. Cine au fost ei şi care au fost marile lor realizări?
1. Marco Polo (c. 1254-1324)
Faimos pentru: călătoriile în Asia şi explorarea Chinei şi a Mongoliei
Nicio listă a marilor exploratori din istorie nu ar fi completă fără Marco Polo. Primul mare explorator european, veneţianul Marco Polo este cunoscut pentru călătoriile sale în Asia şi China, inclusiv în teritoriile mongole, şi pentru jurnalul expediţiilor sale (Călătoriile lui Marco Polo), care au făcut cunoscute în Europa civilizaţiile orientale. Fascinat de Drumul Mătăsii, Marco Polo şi-a petrecut 17 ani din viaţă explorând Mongolia şi China.
2. Vasco da Gama (c.1460/1469-1524)
Faimos pentru: descoperirea rutei maritime către India şi rolul său în epoca Marilor Descoperiri Geografice
Vasco da Gama este cel mai important explorator din istoria ţării care a dat startul marilor explorări geografice şi care a creat primul imperiu colonial: Portugalia. Lusitanul a comandat una dintre navele care au pornit spre Est în căutarea unui drum către India şi teritoriile mirodeniilor. Pornind pe urmele lui Bartolomeo Diaz, a devenit primul european care a ajuns în India pe mare: a aruncat ancora în portul indian Calicut (Calcutta) în mai 1498, la aproape un an după ce părăsise porturile iberice.