Jurnal de Nord, Groenlanda. Ziua 2: „tot ce vedeam era un curcubeu de nuanțe roșiatice, în spatele aisbergurilor albastre“
0Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România. El a plecat într-o serie de expediții în cele mai friguroase zone ale Planetei – Svalbard, Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian –, iar poveștile și fotografiile sale, strânse sub pălăria Jurnal de Nord, vor fi publicate constant pe adevărul.ro și în „Weekend Adevărul“. Mai multe informații se găsesc pe www.lanord.ro și pe www.raresbesliu.com.
ZIUA 2. Marți, 8 august.
Am dormit prost, cu treziri din două în două ore. Și mă întrebam dacă am devenit paranormal peste noapte, singura explicație logică pentru pereții ăștia prin care am putut auzi vecinii de hostel cum respiră.
Am avut un start greu azi, dar mi-am mai revenit după ce am reușit să-mi beau cu greu ness-ul (nu am găsit cafea normală aici). Micul dejun l-am luat la aeroport, înainte să mă îmbarc spre Ilulissat. Apoi am decolat și am aterizat fără nicio peripeție. Am coborât din avionul mic și roșu, asortat cu pantalonii mei. Am avut un deja-vu și parcă retrăiam aterizarea din Longyearbyen, pe un aeroport mic, cu speranțe mari în față, într-o zi prea însorită.
Ilulissat este un oraș cu nici 5000 de locuitori, la 250 kilometri dincolo de cercul polar. Numele lui se traduce prin „aisberg” și tot aici se află fiordul Ilulissat, lung de 40 km și lat de 7 km, declarat patrimoniu UNESCO de aproape 20 de ani. Din el face parte Jakobshavn, simbolul gheții de aici și cel mai rapid ghețar din lume, care se deplasează cu 40 de metri pe zi și produce 10% din toate aisbergurile groenlandeze. Pentru că acum mai am net (din când în când), am citit că „se crede” că aisbergull de care s-a lovit Titanicului a fost „creația” lui. Și se mai spune că dacă s-ar topi integral, apa lui ar fi suficientă pentru toată populația Americii timp de un an de zile. Vorbim despre ghețarul care a stat la bazele multor studii despre schimbările climatice, „regele” Groenlandei și un punct de reper pentru orice explorator și cercetător. Încă nu-mi vine să cred că sunt aici…
Ziua de azi a fost mai mult despre acomodare. M-am cazat la un hotel „perfect”, după noile mele standarde. Adică are prosoape, lenjeria e curată și deja așezată pe pat. Nu pot cere mai mult. Am mâncat Muskox (în traducere, bou moscat), specific zonei arctice. A fost îngrozitor, dar recunosc că, de foame, am reușit să suport gustul (și ajutat de un strat gros de maioneză). Cât despre miros, l-am anihilat cu mâna pusă la nas.
Pe seară, am ieșit puțin cu barca, principalul mijloc de transport. Dar mai fascinantă decât orice plimbare, este invazia țânțarilor de aici, incomparabilă cu orice am trăit vreodată în Delta noastră. Nu doar că nu credeam vreodată că în Groenlanda pot exista „arctic mosquitos”, dar se pare că am nimerit în mijlocul sezonului! Vara, cea mai densă concentrație de țânțari din lume e aici, în mijlocul gheții. Se pare că odată cu încălzirea globală, și numărul lor crește. Pentru că, evident, e mai mult timp cald, iar ei se bucură mai mult de „vacanță” și de turiști. Ah, și cu ocazia asta am aflat că Islanda e singurul loc din lume unde nu există țânțari. Nu se știe de ce, dar acum am un motiv în plus să mă bucur de minunăția ei.
Mă bag la somn cu gândul la apusul de astăzi, când Dumnezeu se plictisea și a proiectat cele mai frumoase culori pe cerul Groenlandei. Nu știu dacă a fost noroc sau așa e în fiecare zi, dar m-am simțit ca la un spectacol de lumini. Degradeuri de mov, valuri de portocaliu și întinderi de galben, pentru mine, toate. Timpul trecea și tot ce vedeam era un curcubeu de nuanțe roșiatice, în spatele aisbergurilor albastre și contopite pe vârfuri cu albul pescărușilor, puțin cam indiferenți la arta naturii. Am tras rafală, de parcă eram înconjurat de unicorni zburători și mi-era teamă să nu ratez vreo bătaie din aripi. A fost așa de bine, încât după ce am acostat, am luat-o la pas și m-am cățărat pe toate stâncile din Ilulissat, acolo unde puteam vedea cât mai mult din cerul presărat cu praf magic.