Jurnal de Nord, Groenlanda. Ziua 1: „Râuri și lacuri glaciare, presărate printre munți de zăpadă“

Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România. El a plecat într-o serie de expediții în cele mai friguroase zone ale Planetei – Svalbard, Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian –, iar poveștile și fotografiile sale, strânse sub pălăria Jurnal de Nord, vor fi publicate constant pe adevărul.ro și în „Weekend Adevărul“. Mai multe informații se găsesc pe www.lanord.ro și pe www.raresbesliu.com.

ZIUA 1. Luni, 7 august.

Râuri și lacuri glaciare, presărate printre munți de zăpadă. Cel mai puternic contrast din natură, alb și albastru. Mă gândesc pentru prima dată la cele două cuvinte și-mi dau seama că unul e compus din celălalt - alb(astru). Mintea-mi zboară la Univers și stele. Mă întreb, oare cine a inventat denumirile culorilor? Eu cred că acela știa cum o să arate Groenlanda în viitor, așa cum am văzut-o eu azi din avion. 

Am aterizat cu bine. Și cu un gol în stomac, fără să înțeleg de ce. Afară, o zi însorită - cum altfel să fie aici, la numai 3 ore și 15 minute de Polul Nord, așa cum arată indicatorul cu direcțiile principale spre lume? Copenhaga e mai departe, la 4 ore și 15 minute. 

În capătul pistei, lângă șosea, m-a întâmpinat un alt indicator, de data asta unul care avertiza mașinile să se oprească atunci când decolează avionul (să nu zboare și ele la unison). M-a amuzat și mi-am propus ca de acum încolo să mă pozez cu toate indicatoarele „speciale” din țările unde călătoresc. Mă fascinează cum un simplu desen are puterea de a fi atât de reprezentativ pentru un loc. Îmi amintesc indicatoarele cu „atenție, trec vidre” din Scoția, pe cele cu căprioare din România sau cu urși polari din Svalbard (cu care încă mă roade gândul că nu am reușit să mă pozez). 

Revenind, am aterizat în Kangerlussuaq, principalul aeroport de aici, unde am poposit doar pentru o noapte. Ziua de mâine mă va prinde în Ilulissat, orașul cu nume de „aisberg” (din motive evidente). Fără niciun plan pentru azi, m-am cazat și apoi m-am întors la aeroport, singurul loc unde știam sigur că găsesc ceva de mâncare. Mi-am comandat pe neve, fiindcă ei nu prea stăpânesc engleza, iar eu nu mă descurc cu groenlandeza. Am dat greș total, dar surpriza a venit când mi-am luat un suc de ananas, care de fapt era de mere și avea gustul citronadei de dinainte de ’90 de la cofetăria din Mizil. Prima bucurie pe zilele astea. 

Deși aici nu sunt chiar în mijlocul lui nicăieri, cum eram pe spărgătorul de gheață din Svalbard, nu știu cum se face că tot nu am semnal la telefon. Înainte să plec, Orange m-a asigurat că-s toate bune, pentru că în Danemarca există acoperire. Ce nu cred că știu ei este că Groenlanda face parte din același Regat, doar că e mai departe cu vreo 3.000 de kilometri și le mai desparte și-un ocean. Iar ei nu au acord cu singura rețea de telefonie mobilă de aici, Tussat. Deci, 11 zile fără semnal la telefon și cu WI-FI pe unde apuc. Asta pentru că tot Orange a avut grijă să blocheze telefonul în rețea, încât să fii sigur că nu poți folosi altă cartelă.

Kangerlussuaq e o așezare cu aproximativ 500 de locuitori, deci are mai puține locuri de cazare decât poți număra pe degete. N-ar fi fost o problemă, dacă aș fi rezervat un hotel cu condiții minime pentru unul cu fobie de bacterii, ca mine. Cine mă cunoaște, știe că nu am dormit în viața mea la cort, din simplul motiv că nu pot face duș (cu apă, nu cu șervețele umede). Nu pot pune mâna pe coșul de cumpărături și mă dezinfectez ori de câte ori fac cunoștință cu cineva. Le puteți spune pitici pe creier sau fițe de București, dar eu prefer să-i zic germofobie, o parte a tulburării obsesiv-compulsivă. Mă urmărește încă de mic și am tratat-o mereu ca pe un comportament normal, încât nici nu cred că-mi doresc să fiu altfel. Problema e când ajungi în situații din astea, unde la cazare nu există prosop, de exemplu. Și nu poți face duș (la baia comună) nici în seara asta, nici mâine dimineață. De stres și supărare, m-am băgat la somn. Și așa nu aveam alt program, așa că am preferat să mă odihnesc și să uit (asta după ce mi-am făcut singur patul și l-am îmbrăcat cu lenjeria). 

M-am trezit înfrigurat, cu poftă de un ceai fierbinte - pe care nu l-am găsit nicăieri, cele două localuri închizându-și ușile imediat ce se înserează. 

Da, aici e „aproape noapte”. Soarele a apus pe la 22:30 și o să răsară pe la 4 dimineața. „Apus” e mult spus - înseamnă că toată noaptea e ca la 9 seara la noi, în toiul verii. Dacă ești norocos, te mai salvează vreo formă de relief de razele de la miezul nopții - midnight sun. În cele 10 zile ce urmează, soarele va cobori din ce în ce mai mult, dar tot nu o să am parte de întuneric.

Și acu’, la somn. „Las fierbinți” e alinarea mea când nu mă simt confortabil și sunt departe de casă.