Valieva, „zeiţa“ ruşilor: Imagini fabuloase de la revenirea ei acasă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kamila Valieva (patinaj) a câştigat o singură medalie, la JO 2022, cea de aur, cu colegele ei de echipă. Care, deocamdată, nici n-a fost acordată oficial din cauza anchetei de dopaj în care e implicată puştoaica de 15 ani. Chiar şi aşa, patinatoarea a fost, fără îndoială, cea mai mediatizată sportivă, la Beijing.

Peste ani, ne vom aduce aminte de JO 2022, în primul rând, din cauza scandalului de dopaj în care Valieva a fost, mai întâi, suspendată, pentru ca apoi să primească permisiunea de a concura, în probele individuale. 

Şi de lacrimile Kamilei, care, finalmente, a cedat sub o presiune inumană din cauza căreia a şi ratat podiumul, la individual.

Acum, la revenirea în Rusia, Kamila Valieva a fost mult mai calmă. Şi a fost primită ca o adevărată eroină, după cum se poate vedea mai jos, în imaginile distribuite de Eurosport, postul care transmite JO 2022:

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat