US Open schimbă jucătoarea numărul 1 din lume: Noul lider, mărturisire simpatică în fața jurnaliștilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenisul feminin va avea o altă „regină“, începând de luni, la o zi după terminarea US Open 2023. Pentru că atunci se vor publica noile clasamente mondiale, cu punctele acumulate de sportivi, la New York. Și, întâmplarea face că, atât la masculin, cât și la feminin, vom avea noi lideri după întrecerea de la Flushing Meadows.

Aryna Sabalenka va fi noua ocupantă a locului 1 mondial

Dacă Adevărul a scris deja despre revenirea lui Novak Djokovici pe locul 1 ATP, încă după prima săptămână a turneului american, acum s-a produs o schimbare de lider și la WTA. Eliminarea lui Swiatek în optimi și trecerea lui Sabalenka în sferturi au făcut ca, în acest moment, ierarhia live, actualizată în timp real, să aibă această configurație la vârf:

1. Aryna Sabalenka (Belarus, 25 de ani) – 8.396 de puncte

2. Iga Swiatek (Polonia, 22 de ani) – 8.195 de puncte

Alte două urcări spectaculoase se prefigurează, însă cu șanse mai mici. Concret, Coco Gauff poate ajunge pe 3 WTA, dacă va câștiga US Open, detronând-o pe Elena Rybakina, care a fost eliminată în turul III de Sorana Cîrstea. Iar Karolina Muchova, care urmează să o întâlnească pe „Sori“ la noapte (de la ora 02.00 dimineața, Eurosport), poate urca pe 5 WTA, dacă va cuceri trofeul la New York.

Sabalenka a dormit cu greu!

Revenind la situația de la vârful ierarhiei WTA, Iga Swiatek va fi dată jos de pe locul 1 mondial după 75 de săptămâni la rând în care a ocupat această poziție. Poloneza de 22 de ani a devenit lider pe data de 4 aprilie 2022 și va părăsi locul 1, luni, 10 septembrie 2023.

Aryna Sabalenka va ajunge, așadar, numărul 1 WTA, în premieră. Iar sportiva din Belarus a apărut în fața jurnaliștilor la US Open și a făcut o mărturisire simpatică: când a văzut că Swiatek pierde cu Ostapenko în optimi, Aryna a stins televizorul și s-a culcat cu greu, fără a afla rezultatul final! Motivul? Sabalenka a simțit că, dacă va urmări partida până la capăt și va vedea înfrângerea lui Swiatek, sinonimă cu trecerea ei pe locul 1 mondial, n-ar mai dormi!

VEZI MĂRTURISIREA FĂCUTĂ DE ARYNA SABALENKA

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare