După Simona Halep, urmează să se retragă și Sorana Cîrstea. „În curând vine și momentul meu”

0
Publicat:

Ajunsă la 34 de ani, Sorana Cîrstea este pe cale să spună și ea adio tenisului, după ce Simona Halep a făcut-o marți, după eliminarea de la Transylvania Open.

Sorana Cîrstea, pe finalul carierei. Foto EPA EFE

La câteva zile după ce s-a îmbrățișat extrem de cald cu Simona Halep, deși pe parcursul carierei cele două au avut o relație rece, Sorana Cîrstea a povestit cum a trăit acele momente. Într-un interviu acordat pentru treizecizero.ro, Sori a explicat că emoțiile au copleșit-o și a izbucnit în lacrimi. „A fost un moment complicat și copleșitor. Când s-a dus să-și îmbrățișeze părinții, atunci mi-am dat seama că este ultimul meci și că va anunța. Am ieșit, eram aici în lounge, am ieșit pe teren din respect.

Respect pentru Simona Halep

Și în momentul în care a ținut acel discurs, m-au copleșit lacrimile pentru că, așa cum am spus, ne știm de când aveam șapte ani, sunt 27 de ani de amintiri, practic ne-am tras una pe alta, venim din aceeași țară și asta ne va uni tot timpul. Și, în același timp, știu că va veni și momentul meu la un moment dat. Probabil destul de curând, nu știu ce înseamnă curând

Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an - a spus Sorana cu o zi înainte de afirmațiile de mai sus. 

Și atunci au fost foarte, foarte multe emoții și am fost copleșită, să spun așa. Însă în același timp o felicit pe Simona pentru modul în care a făcut-o și faptul că a făcut acasă această retragere. Simona va avea tot timpul respectul meu pentru ce a realizat, este imens să fii numărul 1 și să câștigi două Grand Slam-uri, este visul oricărui jucător”, a declarat Sorana Cîrstea.

Cu retragerea apropiată a sportivei din Târgoviște, tenisul românesc ar mai pierde o jucătoare exponențială. Și ar mai putea primi o lovitură, după ce și Ana Bogdan a mărturisit că a fost la un pas de a-și anunța retragerea după înfrângerea din primul tur de la Australian Open.

Sorana Cîrstea se află pe locul 64 mondial și în ultimele 8 luni a reușit o singură victorie. Ea a trecut cu bine peste o operație care a făcut-o să încheie sezonul trecut mai devreme.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple