Clubul FCSB nu va rămâne moștenirea familiei Becali: omul de afaceri vrea să vândă echipa. „Fotbalul e distrugerea unui om”

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gigi Becali a vorbit despre planurile pe care le are pentru FCSB în momentul în care va decide să se retragă din fotbal. Patronul roș-albaștrilor nu intenționează să lase clubul moștenire familiei, astfel că administrarea unui club de fotbal poate deveni o responsabilitate sau chiar o povară în timp.

Gigi Becali Foto/Sportpictures

Becali a explicat că își dorește să vândă clubul în viitor și să împartă suma obținută din eventuala vânzare celor trei fiice ale sale. Omul cu banii de la FCSB susține că echipa ar putea valora până la două miliarde de euro.

„Fotbalul e distrugerea unui om!”

Becali este conștient că mai mulți foști patroni din fotbalul românesc au pierdut averi importante investind în cluburi, iar din acest motiv nu vrea ca familia lui să fie implicată direct în conducerea echipei după retragerea lui.

„Dacă nu iubești lași fotbalul moștenire. Fotbalul e distrugerea unui om. Poate să te bage în faliment. Te nenorocește. A băgat pe mulți în faliment. Nu pot lăsa o gaură neagră o moștenire familiei mele.

Când fac 100 de ani, o vând. Și dau banii familiei. Atunci o să coste două miliarde. Dau banii la fete. 33% la fiecare. Ce să fac, să le las povara? Să le las distrugerea? Le lași distrugerea. Fotbalul e nenorocire. Trebuie să ai inteligență multă.

„I-a nenorocit fotbalul pe toți!”

Ia-i pe toți. Copos mai e? Iancu mai e? Pe Iancu și pe Porumboiu i-au nenorocit cu banii. Dacă nu pierdea banii la fotbal, Iancu era mare de tot acum ca avere. Iancu e băiat deștept. Îi merge mintea. Dar l-a nenorocit fotbalul.

Porumboiu, 50 de milioane. E băiat deștept. Dacă nu era fotbalul… Pe Copos l-au nenorocit alte afeceri. Pe Borcea nu l-a nenorocit? Pe Bucșaru… Pe Dinel Staicu l-a nenorocit. Pe Mititelu, praf. Toți! Doar eu am rămas, în rest i-a nenorocit pe toți. Sechelariu, praf! I-a nenorocit!, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.