Mihai Gruia, ex-Akcent, a divorţat după 14 ani de relaţie. Declaraţiile cuplului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura şi Mihai Gruia FOTO Facebook

Fostul membru Akcent, Mihai Gruia (36 de ani), şi Laura au divorţat după o căsnicie de 10 ani. Cei doi, care au avut o relaţie de 14 ani, s-au despărţit în urmă cu o jumătate de an, dar au reuşit să ţină ascuns acest aspect al vieţii lor personale până acum.

Mihai Gruia şi fosta lui soţie au fost împreună 14 ani, iar decizia de a se despărţi a fost una discretă, asemeni vieţii personale pe care au ţinut-o departe de ochii curioşilor. 

Se pare că cei doi au divorţat în urmă cu o jumătate de an, însă au rămas prieteni de dragul copiilor lor şi, astfel, au decis să petreacă sărbătorile împreună, pentru ca cele două fetiţe să nu simtă brusc ruptura dintre părinţii lor, potrivit Cancan

„Am divorţat de comun acord acum aproape jumătate de an. Suntem şi vom fi prieteni toată viaţa, avem două fete minunate pe care le vom creşte aşa cum am fi făcut-o şi dacă eram împreună“, a declarat cântăreţul pentru sursa citată.

Şi Laura, fosta lui soţie, a vorbit despre divorţ şi despre situaţia dintre ei: „Este o despărţire de comun acord, printr-un divorţ amiabil, în urma unei decizii îndelung cântărite şi asumate. Nu e nimic dramatic sau tragic şi ne leagă, în continuare, sentimente de prietenie şi respect prin prisma celor 14 ani petrecuţi împreună şi a celor doi copii minunaţi, care reprezintă focusul nostru şi de acum înainte“. 

Mihai Gruia şi Laura s-au căsătorit în anul 2008, iar într-un singur an au devenit părinţii a două fetiţe. În 2014, Laura a adus-o pe lume pe micuţa Natalia, iar după câteva luni, tânărul cuplu a adoptat-o pe Ana, în vârstă de doi ani.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie