FOTO Protejatul cântăreţei Miley Cyrus de la premiile MTV este căutat de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jesse Helt, tânărul fără adăpost care a însoţit-o pe cântăreaţa Miley Cyrus la decernarea premiilor MTV Video Music 2014, este căutat de poliţia din statul său, Oregon, pentru posesie de droguri, intrare prin efracţie şi tâlhărie.

Deşi intenţiile cântăreţei americane Miley Cyrus au fost dintre cele mai nobile, tânărul ales de artistă pentru a reprezenta oamenii fără adăpost din Statele Unite nu este un exemplu de urmat. Jesse Helt a avut numeroase probleme cu legea în trecut, a fost arestat, iar poliţia este în continuare pe urmele sale.

Potrivit AFP, în 2010, Helt, care avea 18 ani la momentul respectiv, a pledat vinovat, pentru posesie de droguri, intrare prin efracţie şi tâlhărie, şi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare. 

Mandatul de arestare a fost emis în noiembrie 2011, după ce tânărul a încălcat termenii eliberării condiţionate: a  consumat droguri şi a refuzat să furnizeze mostre de urină poliţiştilor pentru efectuarea testelor anti-drog.

Conform declaraţiilor unui specialist juridic, citat de „The Sun“, mandatul de arestare emis pe numele lui Jesse Helt nu a fost anulat. Dacă tânărul va fi prins de poliţia din Oregon, va fi arestat.

De altfel, până să împlinească 18 ani, Helt a fost arestat de trei ori pentru posesie de marijuana, tutun şi băuturi alcoolice.

Jessie Helt într-o fotografie realizată de poliţie FOTO Facebook/ Mirror.co.uk

Jessie Helt a intrat în atenţia publicului, duminică, printr-un discurs emoţionant susţinut la gala MTV Video Music Awars (VMA) 2014. Pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei probleme sociale grave – numărul ridicat al tinerilor fără adăpost din SUA - vedeta pop Miley Cyrus l-a trimis pe scenă pe Jesse Helt (22 de ani), care a ridicat trofeul artistei în numele „a peste un milion şi jumătate de tineri fără adăpost, înfometaţi, pierduţi şi speriaţi“. Discursul tânărului a făcut-o să plângă pe cântăreaţa în vârstă de 21 de ani.

Miley Cyrus cu ochii în lacrimi la gala MTV Video Music Awards FOTO Wire/Reuters

De la gala MTV VMA, care s-a defăşurat duminică, 25 august, la Los Angeles, şi până în prezent, vedeta pop americană Miley Cyrus a reuşit să strângă peste 200.000 de dolari, prin intermediul paginii sale personale de Facebook. Banii  au fost donaţi fundaţiei de caritate My Friend’s Place, care oferă adăpost, locuri de muncă şi servicii sanitare oamenilor străzii, cu vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani, din Statele Unite ale Americii.

O fotografie de pe Facebook, publicată pe site-ul mirror.co.uk, demonstrează că Jesse Helt a suferit o schimbare radicală de look înainte de decernarea premiilor MTV.

Jesse Helt înainte de gala MTV VMA 2014 FOTO Facebook/ Mirror.co.uk

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere