„Insula Iubirii“: noi cupluri își testează iubirea în sezonul 7

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reality show-ul în care concurenţii își pun la încercare sentimentele se pregăteşte să întâmpine noi cupluri curajoase şi dornice să trăiască experienţa vieţii lor.

Radu Vâlcan va pleca în Thailanda pentru a filma un sou sezon „Insula Iubirii“ FOTO Antena 1

Radu Vâlcan şi echipa de filmare vor pleca în curând în Thailanda, unde se va filma cel de-al şaptelea sezon al show-ului de la Antena 1.

Sunt foarte bucuros să vă anunţ că ne pregătim să pornim în cea de-a şaptea aventură thailandeză. Uitându-mă în urmă, nici nu îmi dau seama când au trecut şapte ani de când am început acest proiect. Despre cifra 7, se spune că este una magică. Tot în jurul ei mă organizez şi eu în Thailanda, când dorm mai puțin de șapte ore pe zi și filmez mai mult de șapte ore pe noapte. Sunt mândru că am ajuns deja la al şaptelea sezon şi abia aştept să văd cu ce ne va surprinde Insula de această dată, pentru că fiecare sezon de până acum ne-a surprins diferit“, a declarat gazda reality show-ului, Radu Vâlcan.

Noul sezon le va aduce telespectatorilor o mulţime de surprize. Noi poveşti de viaţă, noi reguli, noi ispite şi multe provocări sunt doar câteva dintre ingredientele de la „Insula Iubirii“. Două ansambluri hoteliere exclusiviste din Phuket, cea mai mare insula din Thailanda, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să aleagă între relaţie şi tentaţie, la „Insula Iubirii“.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate