Alain Delon, biografia necenzurată a starului francez. Sex-simbolul anilor '60, „stăpânit de pofta banilor și a vieții ușoare”
0Alain Delon (1935 - 2024) s-a bucurat de popularitate pe o perioadă îndelungată. Stilul, înfățișarea și rolurile sale l-au transformat într-un model al cinematografiei franceze și un sex-simbol al anilor ‘60 - ‘80, însă cariera sa nu a fost lipsită de controverse.
Alain Delon s-a născut la 8 noiembrie 1935 în localitatea Sceaux din Franța, iar de la debutul său în cinematografie, din 1957, a avut o carieră fulminantă, încununată de numeroase premii la festivaluri internaționale.
În adolescență, a fost un elev indisciplinat, părăsind școala la 14 ani. S-a angajat apoi în măcelăria tatălui său vitreg, iar de la vârsta de 17 ani s-a înrolat în Marina Franceză și a activat ca pușcaș marin, în Primul Război din Indochina.
„Fiu al unui cuplu care nu se înţelegea, Alain a crescut, la marginea Parisului, în casa unui mic negustor de mezeluri cu care se căsătorise mama lui. La şcoală n-a dat nici un semn de silinţă — afară doar de bătăile violente pe care le dezlănţuia printre colegi. A fost dat afară, fără nici un certificat de învăţătură. Singura scăpare era prăvălia tatălui vitreg, unde a tăiat, cu grijă, salamuri şi şunci timp de câţiva ani, in perioada nesigură a adolescenţei. Nici temperamentul, nici imaginaţia lui nu se împăcau totuşi cu ocupaţia aceasta”, îl descria publicistul Mircea Grigorescu, în revista Flacăra, din 1968.
Într-un prim imbold se pregătise să plece la Chicago. A vrut apoi să se facă ciclist de performanţă, arătau biografii săi.
„Dar actorul de mai târziu, atât de abil şi de rezistent în filme, obosea repede în viaţă, în cele din urmă, pentru a evada din prăvălia familiei, s-a hotărât să se înroleze în armata franceză şi să plece în Indochina, în anii când imperiul colonial francez se destrăma rapid, dar mai ucidea totuşi”, îl descria publicistul Mircea Grigorescu.
Alain Delon s-a aflat în Serviciul Naval pentru cinci ani, însă în timpul perioadei petrecute în Indochina, însă în cea mai mare parte a timpului a fost în închisoare, arătau unii biografi ai săi.
„În unităţile coloniale şi, mai ales, în închisorile lor, Alain Delon a făcut cunoştinţă cu profesionişti ai crimei, cu apaşi şi hoţi de buzunare, cu gangsteri de camerotă şi cu alţii veritabili. Adolescentul de la periferia Parisului, fără nici o meserie, stăpânit totuşi de pofta, ba chiar de pasiunea banilor şi a vieţii uşoare, s-a lăsat ispitit de aventură”, arăta Mircea Grigorescu, în revista Flacăra.
Cariera sa militară s-a sfârșit după ce ar fi furat un Jeep din unitate și a plecat cu el prin țară. După această ispravă a fost trimis în Franța, fiind scos totodată din serviciul militar.
În țara sa, înainte de a-și începe cariera fulminantă în cinematografie, a lucrat ca ospătar, portar și asistent de vânzări. Prietenia cu actrița Brigitte Auber l-a adus în lumea filmului, începând din 1957.
„Într-una din nopţile când vagabonda prin Paris, Delon a fost acostat de o femeie, actriţă de cinematograf de a doua mână şi mai aproape de pensie decât de glorie. Legătura lor a dăinuit puţină vreme. A fost însa de ajuns ca în viaţa lui Alain Delon să intre cinematograful. O probă de fotogenie făcută de regizorul Marc Allegret, la recomandarea soţiei lui, a fost o explozie de succes. Alain a intrat în studiouri pe poarta cea mare”, arăta revista Flacăra.
Fostul său body-guard, ucis în stil mafiot
La începutul anilor ‘60, Alain Delon a fost vedeta mai multor filme care i-au atras popularitatea, primele fiind „În plin soare” (1960) și „Rocco și frații săi” (1960). Filmele cu gangsteri din anii ‘60 și ‘70 l-au transformat într-o vedetă internațională.
A fost însă și subiectul unor evenimente controversate, cel mai faimos dintre ele fiind moartea violentă a fostului său apropiat și body-guard Stevan Markovici, în 1968. Cadavrul tânărului de 26 de ani a fost descoperit într-un sac de iută, aruncat într-o râpă de la marginea Parisului.
Crima a stârnit un scandal politic în Franța, iar presa a speculat că actorul ar fi fost implicat în ceea ce a numit „Afacerea Marokvici”,
„Distrugerea unui idol, ce subiect de senzație! Sunt sătul de meseria asta. Cred că o să mă retrag cel mai târziu la 45 de ani. Ce o să fac când o să mă retrag din film? Toată lumea o să rămână trăznită! Dar nu e încă momentul să-mi dezvălui intenţiile”, relata actorul după scandalul în care fusese atras.
De altfel, Alain Delon a fost interogat de Poliție, ca martor, însă fără a fi pus vreodată sub acuzare.
„Markovici, un emigrant de origine iugoslavă, a fost angajat în urmă cu aproximativ patru ani de Delon ca înger păzitor, devenind dublura sa și, cu timpul, un fel de factotum pe lîngă actor, locuind chiar împreună cu acesta într-un apartament din vila sa pariziană, și fiind admis in cercurile sale cele mai intime. În luna august a acestui an, după mai multe certuri între cei doi — provocate, după cum se afirmă în prezent, de viaţa scandaloasă a lui Markovici şi de legăturile «dubioase» ale acestuia — Delon l-a concediat. Ultima dată Markovici a fost văzut ieşind din locuinţa sa la 22 septembrie. Iar la 1 octombrie cadavrul său a fost găsit cu un căluş în gură, legat fedeleş şi împachetat într-un sac, aruncat într-un loc pentru depozitarea gunoaielor”, arăta revista Flacăra, în 1968.
Gangsterul corsican François Marcantoni, un prieten al lui Delon, a fost suspectat de implicare în crimă și arestat în 1968.
„Ancheta care a pornit s-a axat pe legăturile lui Markovici cu o serie de traficanţi de droguri, existând unele indicii că acesta ar fi fost implicat într-o afacere de trafic de false droguri, împreună cu un corsican aflat în evidenţa Oficiului francez antidrog, Marcantoni, şi cu un alt iugoslav, Borislav Massarovici — reţinuţi de altfel de poliţie”. arăta revista Flacăra, în 1968. În cele din urmă, cazul a fost închis, în lipsa probelor care puteau duce la identificarea autorilor crimei.
Pasiunile excentricului Alain Delon
În anii ‘70, Alain Delon devenise o vedetă internațională, având roluri în mai mult filme realizate în Franța, dar și în studiourile din Hollywood, în SUA.
Afacerile sale personale erau la fel de profitabile, iar pasiunile sale făceau senzație în rândul numeroșilor săi fani.
„Delon adoră cinematograful, deşi susţine că filmul nu-l mai amuză. Mai precis nu-l mai amuză să-l facă aşa cum l-a făcut pînă acum. Drept care şi-a întemeiat propria sa casă de producţie cinematografică. Astăzi Adel-Films produce al şaptelea film, «Doi oameni în oraş», realizat de Jose Giovanni. Pe generic, două vedete de prima mână: Gabin şi Delon. Lui Delon îi place să bea un păhărel într-un restaurant bun. Probabil că din această cauză a şi devenit acţionarul unui foarte select local de noapte parizian. Delon e nebun după cai. Aşa că a cumpărat vreo zece cai de curse. Din păcate, i-a fost refuzată participarea la marile derbiuri în calitate de proprietar.
Lui Delon îi place să zboare cu propriile lui aripi. Nimic mai simplu, mai ales dacă ai propria ta societate de transporturi aeriene. Şi o are. Se numeşte «Transunion» şi în hangarele ei se află trei avioane DC-6 şi două Caravelle. Încercarea de a cumpăra şi două Boeing 707 a eşuat. Air France n-a văzut cu ochi buni pe frumosul concurent. Autorizaţia de cumpărare i-a fost refuzată”, informa revista Cinema, în 1973.
Alain Delon a fost considerat un sex-simbol al deceniilor trecute, iar viața sa privată a fost urmărită îndeaproape de presă.
„„Totul în viaţă îl datorez femeilor. Ele m-au creat, ele au făcut din mine un bun actor. Ele sunt acelea care m-au făcut să fac cinema. Femeile sunt acelea care mă vor, îmi dau totul, femei care s-au îndrăgostit de mine. Ele au, minim, şase sau şapte ani mai mult decât mine. Vreau să văd atunci în ochii acestor femei că sunt cel mai frumos, cel mai mare, cel mai puternic şi de asta devin actor“, declara Alain Delon, într-un interviu acordat ziarului Le Monde, în 2018,
Actrița Romy Schneider, cu care s-a logodit în 1959, fusese marea sa dragoste, potrivit unor declarații ale lui Alain Delon, însă șirul relațiilor sale tumultoase cu actrițe, modele și vedete nu s-a oprit doar la ea.
Vedeta de cinema a recunoscut pentru GQ, că îi era imposibil să rămână bărbatul unei singure femei:
„De când am împlinit 18 ani şi până am făcut 50, femeile au fost toate obsedate de mine. Ele au devenit motivaţia mea. Eram, într-adevăr, un bărbat atrăgător“.
Alain Delon a fost căsătorit de două ori, cu Nathalie Barthélemy (1964-1968) și Rosalie van Breemen (1987-2002) și a avut trei copii: Anthony Delon (n. 1964), Anouchka Delon (n. 1990), Alain Delon Jr. (n. 1994). Christian Aaron Boulogne (n. 1962), un alt presupus fiu al actorului, l-a dat în judecată pentru recunoașterea paternității.
Alain Delon a murit, duminică, la vârsta de 88 de ani.