Şerban Nicolae: Locul lui Ioan Rus şi Ilie Sârbu nu este în PSD. Sârbu: A uitat când a venit la mine să-i dau funcţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a trimis o scrisoare deschisă organizaţiilor PSD din transilvania în care atrage atenţia că locul lui Ioan Rus şi al lui Ilie Sârbu nu e în Partidul Social Democrat. Ilie Sârbu nu a fost deranjat de reproşurile colegului său de partid. „A uitat când a venit la mine să-i dau funcţii?“, a comentat Sârbu.

Redăm integral scrisoarea senatorului Şerban Nicolae: 

"Scrisoare deschisă către social – democraţii transilvăneni

Dragi colegi,

Vă scriu astăzi cu amărăciunea eşecului la alegerile pentru Preşedintele României, dar şi cu nădejdea neştirbită în principiile şi valorile politice fundamentale care ne leagă şi în aspiraţiile comune pentru binele ţării noastre.

Pe mulţi vă cunosc personal. Majoritatea mă cunoaşteţi. De aproape 25 de ani, de când am intrat în lupta politică, am rămas fidel viziunii de stânga în ceea ce priveşte societatea românească, fundamentelor politice bazate pe democraţia socială, dezvoltare, solidaritate, responsabilitate, compasiune, implicare şi progres.

În Transilvania, ştiţi mai bine decât mine, social – democraţia are rădăcini adânci, încă de la Iosif Jumanca şi Ion Flueraş. Nu cred şi n-aş putea admite că social – democraţia se repartizează geografic pe teritoriul României, că Muntenia şi Moldova ar fi de stânga şi Transilvania, de dreapta. Când spun Transilvania, mă refer la toate regiunile istorice, inclusiv Banat, Crişana, Oaş sau Maramureş. Firescul echilibru al democraţiei, sunt sigur, determină o distribuţie şi o pondere egală a principalelor curente politice, iar nucleul constant al stângii nu poate fi semnificativ inferior celui al dreptei. Diferenţa, în mod natural, o fac cei care candidează şi care îşi asumă reprezentarea electoratului.

Cei care au monopolizat, de ani buni, reprezentarea stângii, a Partidului Social Democrat în Transilvania, au fost definiţi, în opinia publică, cu formula „grupul de la Cluj”. Dacă era o formulă de succes, era în regulă. Dar nu e şi n-a fost niciodată. Ce a început cu o ticăloşie – atacarea din interior, încă de la sfârşitul lui 2004, a lui Ion Iliescu –  nu putea continua altfel. Acest grup n-a produs nimic bun pentru pentru stânga românescă ori pentru partid. Ba, mai mult, prin rezultate constant slabe, prin acţiuni politice şovăielnice sau chiar duplicitare, liderii acestui grup au întărit greşita percepţie că în Transilvania stânga nu are susţinere şi că transilvănenii sunt, în mod covârşitor, de dreapta. În fapt nişte impostori fără legătură cu social – democraţia autentică, ei s-au făcut remarcaţi, poate chiar temuţi, prin sforării, prin atacuri la adresa unor colegi, prin goana rapace după funcţii şi demnităţi, prin aroganţă şi dispreţ. Nu o dată v-am auzit având aceeaşi opinie cu a mea, dezavuând asemenea comportamente şi delimitându-vă de aceştia.

Ştiţi, la fel de bine ca mine, că asta nu e social democraţie. Social – democraţii nu se feresc de oameni, nu se ascund prin încăperi obscure, nu decid în spatele uşilor închise, nu privesc cu îngâmfare sau cu ură la colegii de partid ori la electorat. Social – democraţii vorbesc cu oamenii pe care vor să-i reprezinte, îi ascultă, îi înţeleg şi îi respectă. Social – democraţii sunt decenţi, moderaţi şi au bun-simţ. Social – democraţii fac politică, nu politicianism. Vă scriu pentru a vă cere, public, să vă luaţi în propriile mâini identitatea şi demnitatea. Ştiu cu cine vorbesc şi ştiu ce vă cer. Locul lui Ioan Rus şi al lui Ilie Sârbu nu e în Partidul Social Democrat. Ei nu sunt de stânga şi nu pot reprezenta vreodată social – democraţia transilvăneană. Aveţi această putere. Veţi descoperi, poate cu surprindere, ce oameni respectaţi pot să vă reprezinte. Ce oameni reprezentantivi pot să vă conducă. Ce oameni valoroşi sunteţi.

Împreună vom recâştiga stânga transilvăneană. Împreună le vom arăta românilor că social – democraţii sunt, în toată ţara, aceiaşi –  oneşti, decenţi şi, mai ales, umani. În fapt, despre asta este vorba.

Cu speranţă şi prietenie,

Şerban NICOLAE"

Sârbu reacţionează

Senatorul Ilie Sârbu nu s-a arătat deranjat de reproşurile senatorului Şerban Nicolae. „Sunt câţiva indivizi care au mereu ceva de comentat. Asta e firesc să facem noi? Stăm să ne decontăm micile neînţelegeri sau insatisfacţii. Avem altceva de făcut în loc să ne decontăm neînţelegerile“, a spus Sârbu, după care, a adăugat, mai în şoaptă: „A uitat când a venit la mine să-i dau funcţii?“

Citeşte şi:

Se ascut cuţitele în PSD. Şova şi Vanghelie sar la gâtul lui Dragnea

Robert Negoiţă, Dan Şova şi Marian Vanghelie cer demisia lui Liviu Dragnea şi a guvernului Ponta, în timp ce premierul doreşte să rămână la cârma Executivului şi a PSD, în ciuda înfrângerii umilitoare.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început