PSD ar putea susține la prezidențiale un candidat de stânga. Lider social-democrat: Mircea Geoană să-l sune pe Marcel Ciolacu

0
Publicat:

Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, a declarat, marți, în cadrul unui interviu radiofonic că partidul ar putea modifica statutul ca să poată susține o persoană care le împărtășește vederile de stânga, afirmând că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ar trebui să dea un semnal social-democraților, dacă vrea să fie sprijinit la alegerile prezidențiale. Potrivit social-democratului, condiția esențială în acest sens ar fi ca Mircea Geoană „să pună mâna pe telefon, să-l sune pe președintele partidului” Marcel Ciolacu.

Gabriel Zetea îi recomandă lui Mircea Geoană să-l sune pe Marcel Ciolacu Foto: Arhivă

Președintele Marcel Ciolacu, începând de acum un an și jumătate-doi, deja a făcut o discuție publică, în care a spus: suntem dispuși să modificăm Statutul partidului, să putem să susținem noi, PSD, o persoană care ne împărtășește vederile de stânga, nu neapărat că e membru al PSD. Deci avem această disponibilitate în PSD. Dar nu credeți că acea persoană ar trebui totuși să dea un semnal către PSD, că-și dorește, în primul rând?”, a declarat vicepreședintele PSD Gabriel Zetea, la RFI.

Întrebat dacă și înscrierea în PSD ar fi o condiție, Gabriel Zetea a răspuns: „Nu neapărat”.

Vicepreședintele social-democrat a continuat apoi explicând că principala condiție ar fi ca Mircea Geoană să-l contacteze pe Marcel Ciolacu.

Condiția esențială ar fi, așa o văd eu, să pună mâna pe telefon, să-l sune pe președintele partidului, să stabilească o întâlnire cu conducerea partidului, iar apoi, într-un cadru mult mai larg, cu restul membrilor PSD și să-și exprime această dorință în fața noastră”, a spus vicepreședinte PSD, întrebat dacă condiția de bază ca Mircea Geoană să poată candida din partea PSD, ar fi ca dânsul să fie membru PSD.

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, recent, în cadrul unui interviu televizat, că „anul 2024 va fi anul independenților”, adăugând că nu ar respinge o susținere civică și politică cât mai largă în cazul unei candidaturi la alegerile prezidențiale, dacă se respectă viziunea sa asupra țării. 

Secretarul General Adjunct al NATO a afirmat totodată că nu își dorește însă să contribuie la ceea ce numește „un joc politic a unui grup restrâns de lideri politici din România”, care vor doar să „reamenajeze niște scaune.

 „Unde nu sunt interesat este de a contribui într-o formă sau alta la un joc politic a unui grup restrâns de lideri politici din România, care de fapt încearcă să continue actualul regim sub înfățișare nouă în anii care vin. Eu cred că alegerile prezidențiale, oricând vor fi ele organizate trebuie să conducă la o schimbare reală, profundă. România are nevoie de un nou început, are nevoie de o schimbare mai mult decât reamenajarea unor scaune între unii lideri actuali și sunt absolut convins că acest lucru românii și româncele vor vota masiv la alegerile din această toamnă”, a mai spus Mircea Geoană.  

Declarația a venit după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a fost întrebat anterior despre afirmaţiile făcute de-a lungul timpului, că este exclus ca un om din afara partidului să candideze din partea PSD la prezidenţiale, a afirmat: ”Domnul Geoană nu e din afara partidului, a fost preşedintele PSD, cred că cel mai longeviv până la mine, preşedinte al PSD”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine