Ioan Ghişe îi trimite pe ziarişti la psihiatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziariştii ar urma, să aibă „carte de jurnalist”, să fie atestaţi o dată la trei ani şi să fie examinaţi psihologic anual, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de liberalul Ioan Ghişe.

El vrea să pedepsească delictele de presă, pe care le defineşte suficient de vast pentru a face posibilă orice interpretare: „inserarea de informaţii, reflecţii sau comentarii în mass-media despre fapte care nu au implicaţii asupra societăţii şi au cauzat o daună materială sau morală unei persoane". Răspunderea pentru producerea delictului de presă revine reprezentanţilor autorităţilor publice, prin transmiterea de informaţii eronate, dar şi proprietarilor de ziare, televiziuni sau radiouri, precum şi editorului sau autorului. Amenzile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 6 şi 12 salarii medii pe economie. Patronii ar putea fi pedepsiţi cu amendă de până la trei salarii medii pe ţară pentru publicarea unor produse jurnalistice care nu provin de „jurnalişti atestaţi".

Ghişe mai propune înfiinţarea unui organism de supraveghere şi sancţionare a delictelor de presă. Acesta ar urma să fie format din reprezentanţi ai patronatelor mijloacelor de presă. Printre atribuţii ar fi şi aceea de a suspenda din profesie jurnaliştii în cazul săvârşirii unor infracţiuni.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat că iniţiativa nu are susţinerea partidului. Ioan Ghişe nu este la prima tentativă de acest gen, Senatul aprobând un proiect semnat de el împreună cu Gheorghe Funar care propunea o pondere egală între ştirile pozitive şi cele negative. Legea a fost declarată neconstituţională.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie