Florin Cîţu, despre demisii după cazul Spitalului Foişor: „Să vedem dacă mai este onoare în România”. Ce spune despre revocarea lui Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos George calin

Florin Cîţu a declarat, duminică, faptul că o decizie privind demiterea lui Vlad Voiculescu va fi luată de premier, adică de el, nu de alte persoane din coaliţia de guvernare.

„Este vorba despre onoare aici. Să vedem dacă mai este onoare în România”, a precizat Florin Cîţu, întrebat cine ar trebui să-şi dea demisia după scandalul evacuării pacienţilor de la Spitalul Foişor. 

De asemenea, întrebat ce părere are despre cererea de demitere a lui Voiculescu, făcută public de Ben Oni Ardelean, vicepreşedinte al PNL, premierul a declarat: „Remanierea sau o decizie o va lua doar premierul. Iar aceste decizii nu se discută, ele o să fie anunţate” . 

Premierul Florin Cîţu şi ministrul Vlad Voiculescu au avut amândoi conferinţe de presă la ora 16.00, acestea fiind suprapuse. 

Deputatul Ben Oni Ardelean a anunţat sâmbătă faptul că în următoarea în şedinţă a conducerii PNL va cere să fie dat un vot privind retragerea sprijinului pentru ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Ardelean, care este vicepreşedinte al PNL, a subliniat faptul că liberalii şi partenerii din coaliţie ar trebui să caute „un minstru competent”, care să poată gestiona pandemia. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor