Ciobanul Ghiţă, certat de fani după cina cu Ponta: „Dacă Regele Mihai nu, atunci e bun şi Ghiţă, că tot are ceva pe cap“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

INDIGNARE Vizita premierului Victor Ponta la Jina i-a supărat pe fanii lui Ghiţă Ciobanul, care l-au ameninţat că îşi va pierde prietenii. În limbaj Facebook, Ghiţă a primit „unlike”.

UPDATE Marţi, 31 ianuarie, 11.30

Fotografia cu premierul Ponta, familia sa şi Ghiţă Ciobanul, postată duminică de cel din urmă pe profilul său de Facebook, a adunat aproape 16.000 de like-uri şi peste 260 de share-uri, până marţi, la ora prânzului. Totodată, postarea lui Ghiţă Ciobanul a suscitat interesul utilizatorilor reţelei sociale, care au lăsat peste 1.450 de comentarii în doar două zile.


Vestea că celebrul personaj Ghiţă Ciobanul a cinat cu premierul Victor Ponta a stârnit tulburare în rândul fanilor săi, care l-au avertizat, în peste o mie de comentarii publicate pe Facebook, că „pierde teren“.

„Ghiţă, cu poza aceasta tocmai ai redus numărul prietenilor cu 80%“, i-a transmis Adi Mihalcea. Un alt prieten virtual, Laurenţiu Vasilescu, i-a scris: „Gata, nu te mai admir. Cu oameni din ăştia umbli?“. Mai mult, unii i-au transmis chiar că, în cazul în care compania de telefonie a girat întâlnirea, vor renunţa la abonamente.

„Vodafone ce părere are despre asta? Dacă Vodafone e de acord cu aşa ceva, eu îmi desfac abonamentul şi mă mut la Orange. Jur! “, a scris o utilizatoare pe pagina de Facebook a lui Ghiţă Ciobanul.  „Ţi-ai făcut firma de râs, de data aceasta“, i-a scris o alta, iar un fan şi-a luat adio, de-a dreptul, de la personaj. „Pa, amice!“, i-au transmis admiratorii.

„Dai cu bâta în baltă“

Unul dintre utilizatori, de pildă, i-a oferit baciului o mostră de înţelepciune populară: „Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti!”.

Alţii, mai puţin acizi cu personajul favorit, şi-au îndreptat săgeţile către Ponta. „Dă-l afară, Ghiţă, nu te onorează“, l-a sfătuit un alt utilizator al reţelei de socializare, iar un altul i-a explicat de ce nu a apreciat fotografia. „Ghiţă, sincer îţi spun, ţi-aş fi dat like, dacă nu era şi domnul ăla cu ochelari în stânga ta...“, i-a scris admiratorul, vizibil dezamăgit.

Nu îmi place politica, sunt neutru, dar să te foloseşti de un om doar pentru că are mii de prieteni în listă mi se pare o nesimţire. Iar pentru Ghiţă Ciobanul, să îţi fie ruşine, pentru că Vodafone-ul te-a ridicat şi te-a scos din nimicul în care erai şi acum ai dat cu bâta în baltă. Consider că s-a terminat cu hazul tău, ai pierdut cam tot acum“, i-a scris Cristian Vlăduţă lui Ghiţă.

Altul, mai împăciuitor, le-a reamintit oamenilor de spiritul Crăciunului.„Mă oameni buni, sunt sărbătorile. Când o să renunţăm ca naţie să mai fim atât de răutăcioşi şi să ne uităm în ograda vecinului ? Dacă nu era Ponta, era altu'“, se arată în postare.

„Vrea să-şi dea doctoratul“

Comentariile acide au apărut şi pe contul de Facebook al premierului Ponta, iar unii utilizatori au descoperit, în fotografii, semnificaţii ascunse. „Ghiţă ăsta o să ajungă parlamentar. Doar zic”, a scris un utilizator, în timp ce un altul a opinat, la ştirea publicată în „Adevărul“, că, probabil, „Ghiţă vrea să-şi dea doctoratul“. 

Alţi prieteni ai premierului, dintre cei mai elitişti, l-au criticat. „Dacă regele Mihai nu, atunci e bun şi Ghiţă Ciobanul, că tot are ceva pe cap“, a reacţionat Victor Grigore.