Cele două scenarii pentru viitorul Lukoil în România. Ce spune Bolojan despre naționalizare și posibilitatea scumpirii carburanților

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că un grup de lucru analizează mai multe soluții pentru a evita efectele sancțiunilor americane asupra Lukoil, precizând că o „ultima variantă” posibilă ar fi naționalizarea activelor companiei rusești. Invitat joi seară la o emisiune televizată, prim-ministrul a vorbit și despre primele efecte pozitive ale măsurilor fiscale adoptate. 

Rafinăria Petrotel Lukoil FOTO Facebook

Riscă românii să plătească mai mult pe carburanți din cauza situației Lukoil?

Șeful Guvernului a dat asigurări că, deocamdată, nu există motive de îngrijorare privind creșterea prețurilor la carburanți și a precizat că se așteaptă decizii importante la nivel globla în cursul săptămânii viitoare.

Ilie Bolojan a vorbit despre două variante: fie Statele Unite sunt de acord cu amânarea intrării în vigoare a sancțiunilor, fie se găsește un cumpărător pentru activele Lukoil.

Există posibilitatea unor amânări, astfel încât sancțiunile să fie puse în practică fără perturbări majore sau există posibilitatea încheierii unor tranzacții comerciale care să permită aplicarea imediată a sancțiunilor”, a spus Bolojan, joi seară, în cadrul unei emisiuni Euronews.

Premierul a declarat că, în lipsa unei soluții comerciale clare, Lukoil ar putea întâmpina dificultăți majore în a-și continua activitatea în România. „Dacă nu se găsește o soluție comericială, operarea Lukoil în România va fi foarte greu de făcut. Orice companie care lucrează cu Lukoil va fi în ipostaza de a intra sub sancțiuni, dacă nu se separă fluxurile financiare”, a avertizat Bolojan.

El a informat că un grup de lucru analizează în prezent toate scenariile posibile, iar săptămâna viitoare ar putea fi luate decizii importante la nivel internațional. 

Întrebat dacă există varianta naționalizării Lukoil, premierul a spus că „aceasta ar fi ultima variantă” și că un grup de lucru lucrează pe aceste aspecte, în așteptarea deciziilor la nivel global de săptămâna viitoare.

Referitor la o posibilă creștere a prețurilor la carburanți, Bolojan a dat asigurări că nu există, cel puțin deocamdată, motive de îngrijorare: „Nu ar trebui, pentru că rafinăria Lukoil din România este oprită acum. Ponderea Lukoil este importantă, dar nu de natură de a crea perturbări majore. Sunt alte țări, cum este Ungaria sau Republica Moldova, unde influența companiei este mult mai mare.”

Despre tensiunile din Coaliție

Întrebat despre declarațiile făcute la congresul PSD, unde mai mulți lideri au vorbit despre o posibilă guvernare fără USR, Bolojan a spus că astfel de mesaje sunt firești în contextul politic, dar a subliniat că stabilitatea guvernamentală trebuie să rămână o prioritate.

„Totdeauna când este un eveniment politic, lansarea unor candidați, congrese, evenimente de partid, tensiunea politică este mai mare și se spun tot felul de lucruri. Noi în această coaliție trebuie să colaborăm pentru că este o realitatea care este dată de aritmetica parlamentară. Și când eram în administrație locală și în cea centrală, nu faci întotdeauna coaliții cu cine vrei, ci faci coaliții care sunt date de o realitate pe care a hotărât-o electoratul. Dar astăzi, unul din elementele de bază care țin de ceea ce se întâmplă în România, ca și predictibilitatea în această situație dificilă bugetară, este dat într-o măsură importantă de stabilitatea coaliției”, a declarat Ilie Bolojan, invitat la Euronews, joi seară.

„În ultimii ani am luat credite cu viteză prea mare”

„Atunci când o țară este evaluată din punct de vedere al încrederii de a i se da credite, stabilitatea politică, perspectiva pe care o dă guvernarea, poate să aibă o pondere care înseamnă 30-40% din evaluarea acelei țări. Și atunci, noi suntem într-o situație dificilă, pentru că ne-am împrumutat prea mult. În ultimii ani am luat credite cu viteză prea mare, avem datorii de peste 200 de miliarde de euro, și chiar dacă gradul nostru de îndatorare nu este aparent mare, este mai mic decât media țărilor din Uniunea Europeană, ne apropiem de 60%, și, din păcate, gradul de îndatorare va crește... Doar dobânzile pe care le va plăti România și le plătește, se vor ridica anul viitor la aproape 60 de miliarde de lei. Deci, e vorba de aproape 12 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cam 3% din PIB-ul României”, a declarat Ilie Bolojan.

El a avertizat că instabilitatea și lipsa de predictibilitate afectează ratingul de țară, ceea ce duce la dobânzi mai mari pentru împrumuturile externe:

„Vrem să ne scădem dobânzile? în afară de a avea grijă de banii pe care îi colectăm, trebuie să proiectăm stabilitate. Dacă nu proiectezi stabilitate politică, dacă atunci când te angajezi că vei face o corecție bugetară, că nu îți vei risipi banii, că îți vei încasa impozitele, că vei fi transparent, că vei fi predictibil, nu respecti aceste lucruri, sau faci scandal politic în permanență, proiectezi imaginea de nesiguranță, de neseriozitate și asta te costă din punct de vedere financiar.”

Premierul a spus și că „singura șansă pentru noi, indiferent cine este în guvernare, este să ne creștem gradul de încredere, să ne creștem rating-ul. să dovedim că putem să ne gestionăm banii, să nu ne mai împrumutăm atâta de mult și doar în felul acesta, scăzând această sarcină fiscală, ne vor rămâne spații bugetare, indiferent cine este în guvernare, să facă investiții, să creeze dezvoltare. Altfel, indiferent cine va fi, problemele vor rămâne și sunt destul de serioase”.

Primele efecte pozitive ale pachetului fiscal

Bolojan a adăugat că, în ultimele luni, s-au observat primele efecte pozitive ale pachetului fiscal, inclusiv o scădere a cheltuielilor de personal în sectorul public:

„Gândiți-vă că noi cheltuim în jur de 13-14 miliarde într-o lună în România cu salariile în sectorul public. Ne-au scăzut cu 500 de milioane, pentru că am tăiat anumite sporuri, Am luat măsurile din educație, fondurile europene au fost limitate, sporul de condiții vătămătoare a fost limitat. Anul acesta ne propunem să terminăm cu 8,4% deficit. Sigur, pare o țintă abstractă, dar este o țintă de seriozitate.”

În ceea ce privește măsurile fiscale adoptate în ultimele luni, Bolojan a spus că acestea au fost necesare pentru a evita suspendarea fondurilor europene și pentru a corecta dezechilibrele bugetare.

„Dacă nu recâștigam încrederea Comisiei Europene în iulie, ni s-ar fi suspendat fondurile europene, iar asta ar fi însemnat intrarea în incapacitate de plată. Jumătate din investițiile României sunt finanțate din bani europeni. Am reușit să evităm acest scenariu și să obținem un plus de 10 miliarde de euro pentru perioada următoare”, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie