Programul „Noua Casă” continuă și în 2024: plafonul de garanții ajunge la 1 miliard de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul „Noua Casă” va continua în anul 2024 iar plafonul de garanţii este de 1 miliard de lei, a anunţat, joi, Ministerul Finanţelor.

Programul „Noua Casă” continuă și în 2024: Plafonul de garanții ajunge la 1 miliard de lei

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, programul a contribuit nemijlocit la stabilizarea şi la maturizarea pieţei imobiliare, precum şi a pieţei creditelor ipotecare.

Principalul argument pentru care programul continuă şi în 2024 este efectul generat: o mână de ajutor celor care îşi doresc să-şi clădească propriul cămin, să-şi scrie propria poveste. Prin alocarea pentru anul 2024 a unui nou plafon al garanţiilor în valoare de 1 miliard lei transmitem un mesaj de continuitate, susţinere şi consolidare a angajamentului privind bunăstarea oamenilor. Noua Casă a dus la creşterea accesului la proprietate pentru familiile cu venituri medii, facilitând stabilitatea locativă şi îmbunătăţind calitatea vieţii pentru mulţi români. Sigur că sunt importante şi beneficiile conexe, cum sunt atragerea de investiţii private în sectorul imobiliar şi îmbunătăţirea aspectului şi a calităţii zonelor urbane”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

În anul 2024 se vor putea înscrie în Program şi finanţatori care nu au participat în anul precedent. Ei au un termen de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prevederilor Hotărârii de Guvern să transmită către FNGCIMM cererile de înscriere în etapa 2024 a Programului, precum şi solicitările de alocare de plafoane de garantare.

Din momentul lansării Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 63,8 miliarde lei.

Programul „Noua Casă” a fost aprobat în anul 2020 sub o formă îmbunătăţită pentru a permite achiziţionarea unor locuinţe mai spaţioase, respectiv mai scumpe, dar a păstrat spiritul programului „Prima Casă”, fiind în continuare cel mai accesat produs în domeniul imobiliar.

Conform Ministerului Finanțelor, în anul 2023, au fost acordate în total 1.940 garanţii în valoare totală de 245,743 milioane de lei, cu o valoare a creditelor de aproximativ 485,518 milioane de lei. Programul „Noua Casă” a fost accesat în principal de tineri cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 ani, majoritatea finanţărilor fiind solicitate pentru achiziţionarea unui apartament, cu suprafaţa cuprinsă între 50 şi 100 m2, cu preţ între 50.000 şi 100.000 euro.

Noua Casă 2024 se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului este de 66.500 euro pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%, şi de 119.000 euro pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.

Dobânda este variabilă, calculată în funcţie de Indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), la care se adaugă o marjă fixă de circa 2%. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone