CTP, necruţător cu Nicuşor Dan: „Este mult mai perfid decât l-am crezut. A mințit de nu știu câte ori în acest mandat” | adevarul.ro

CTP, necruţător cu Nicuşor Dan: „Este mult mai perfid decât l-am crezut. A mințit de nu știu câte ori în acest mandat”

0
Publicat:

Cristian Tudor Popescu a pus sub semnul întrebării modul în care Nicușor Dan își exercită funcția de președinte, acuzându-l că pasează responsabilitatea în criza politică, nu a avut o poziție clară față de PSD şi aplică o „strategie perfidă”.

Cristian Tudor Popescu a fost necruţător cu Nicuşor Dan. FOTO: captură video B1
Cristian Tudor Popescu a fost necruţător cu Nicuşor Dan. FOTO: captură video B1

Cristian Tudor Popescu a lansat un nou atac fără menajamente la adresa președintelui Nicușor Dan. El l-a acuzat direct că a minţit şi continuă să mintă, comparându-l, în final, ca perfidie cu fostul premier ungar Viktor Orban şi cu Rumen Radev, premierul Bulgariei, pentru „discursul egalizator între agresor și victimă” după model american.

 „Domnul președinte minte! Nu numai că rimează «minte» cu «președinte», chiar minte! Și a mințit de nu știu câte ori în acest mandat. După care minciunile au trecut așa, cum spunea Traian Băsescu, la cală. Au fost băgate la cală, au căzut în desuetudine. Vreți să ne amintim toate afirmațiile lui, cum va face ordine în justiție, cum pleacă CSM-ul acasă, cum numește săptămâna viitoare șefii de servicii? Câte dintre aceste minciuni ale lui să le mai amintim?”, a spus CTP, miercuri, 15 iulie, la B1 TV.

Gazetarul a criticat și declarațiile lui Nicușor Dan despre găsirea unei soluții pentru criza politică în această vară, susținând că președintele pasează responsabilitatea către partide.

„Domnul Nicușor Dan se prezintă, altă minciună, ca mediator. Între cine și cine a mediat până acum? A obținut vreun rezultat ca mediator Nicușor Dan? Altă minciună: «Am discutat, am mediat!”, «Președintele mediator de la Cotroceni, Legea salarizării e rezolvată». Așa erau titlurile pe televiziunile lui Dan: e rezolvată, a rezolvat președintele, s-au înțeles și va trece prin Parlament. Vedeți cum trece în momentul ăsta? Ca berbecul prin perete trece Legea salarizării prin Parlament, sub amenințările domnului Grindeanu. Deci, Grindeanu amenință că nu va vota această lege, precum și alte legi care înseamnă aproape 5 miliarde de euro pentru România din PNRR, dacă nu-și dă demisia Bolojan.

Și domnul Nicușor Dan nu are niciun «bleau» de zis, din nou. Să iasă și el ca președinte al României pro-occidental, cum zice el, și să spună: «Cum puteți să spuneți așa ceva? Condiționați votarea PNRR-ului?». (…) Nu spune nimic domnul președinte, dar este mediator”, a continuat Cristian Tudor Popescu.

Momentul Adrian Veştea

În contextul discuţiilor despre şansele formării unui nou guvern, acesta a comentat şi momentul Adrian Veştea, mai exact nominalizarea acestuia de către Nicuşor Dan pentru funcția de premier, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul, recunoscând că nu reuşeşte să strângă o majoritate în jurul său.

Clasamentul președinților alcătuit de CTP „după răul cel mai mic”. Surpriză: ultimul loc nu e ocupat de Ion Iliescu

„O altă minciună acum este că se va găsi soluția în această vară la criză și o să o găsească partidele. Nu el, nu Nicușor Dan. Nu, el și-a făcut datoria, l-a pus pe Veștea, călcând în picioare PNL-ul, și-a făcut deci datoria făcând această măgărie antidemocratică, antiumană, anti-orice, da? Prin urmare, acum e treaba partidelor”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.  

„Pe domnul Veștea ni l-a adus domnul acesta care dă din mâini acolo (n.red. Nicușor Dan), ni l-a adus într-o dimineață, de undeva din fundul grădinii. L-a scos și l-a prezentat: el este premierul desemnat că așa vreau eu, am ajuns eu la concluzia că toată lumea, toate sondajele indică faptul că va trece un Guvern Veștea. Când domnul acesta (n.red. - Veștea), în disperare de cauză, întrucât nu trecea nici neam, s-a dus - unde? - la AUR la poartă, cu miloaga, a zis ceva în legătură cu acest gest domnul Nicușor Dan, care protejează România de extremiști, de anti-europeni? Din nou, niciun «bleau», nimic!”, a spus gazetarul.

„N-a spus un cuvânt critic la adresa PSD”

Un alt reproş pe care i l-a adus Cristian Tudor Popescu preşedintelui este că nu a avut o poziție critică față de PSD sau față de liderul interimar al formațiunii, Sorin Grindeanu, deși se prezintă drept mediator al crizei politice.

„Într-un an de zile n-a spus un cuvânt critic la adresa PSD sau Grindeanu. Dar el este mediator! În schimb, pe ceilalți, inclusiv USR-ul, l-a criticat în toate felurile și celelalte partide. Inclusiv opțiunea lui pentru Drulă atunci, în alegerile pentru Primăria Capitalei. Dar de PSD, nimic de rău. Dar domnul președinte este mediator…”, a punctat CTP.

„Ce se discută acolo? Despre filme porno? Despre ce?”

Un alt fapt care a stârnit revolta gazetarului este şi acela că negocierile de la Palatul Cotroceni nu au fost transmise public, astfel că nimeni nu ştie exact cum decurg discuţiile şi ce anume se negociază în spatele uşilor închise de la Cotroceni.

„De ce domnul Nicușor Dan nu a permis televizarea acestor negocieri, așa-zis negocieri… Să vedem și noi ce se spune! De ce nu s-au televizat? Ce-i acolo? E o instituție privată Cotroceniul, dom’le, unde discută șefii de partide cu președintele? Noi nu trebuie să știm, poporul, ce discută acolo? Bancuri deocheate? Ce se discută acolo? Despre filme porno? Despre ce? De ce nu s-au dat? Nu se dau… Știți de ce face asta domnul Nicușor Dan? Pentru că este mult mai perfid decât l-am crezut vreodată. Pentru că face exact ce făcea Viktor Orban și ce face acum Rumen Radev, premierul Bulgariei, și alții de prin Europa. De America nu mai vorbesc… E vorba de discursul egalizator între agresor și victimă. Asta este tehnica perfidă”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite