Nu se mai face nimic în România? O parte din cea mai puternică rachetă europeană, fabricată în țara noastră

0
Publicat:

Cercetătorul Claudia Tănăselia a comentat un titlul de pe site-ul agenției spațiale europene: „Ariane 6 - Made in Romania”. Ariane 6 este cea mai puternică rachetă europeană construită vreodată și anumite părți din aceasta sunt fabricate în țara noastră.

Ariane 6, cea mai puternică rachetă europeană construită. FOTO: ESA

„Ariane 6 - Made in Romania. Nu am mai văzut până acum pe site-ul agenției spațiale europene (ESA) un titlul mai frumos”, a scris cercetătorul Claudiu Tănăselia.

Ariane 6 este cea mai puternică rachetă europeană construită vreodată.

Agenția Spațială Europeană (ESA, agenția unde majoritatea membrilor tocmai și-au mărit contribuția anuală, dar România a scăzut-o) face o listă cu companiile private din România care contribuie activ la Ariane 6. Literalmente rocket science, de la firme de care probabil 90% dintre noi nu am auzit vreodată (eu recunosc că e prima dată când aflu despre Gonzales Mecanica de Precizie, aș fi ținut minte un astfel de nume dacă l-aș fi întâlnit în trecut)”, a precizat el pe Facebook.

Pe site-ul Agenției Spațiale Europene sunt enumerați furnizorii români pentru Ariane 6:

ICPE (București) a furnizat componente pentru motorul Vulcain-2.1;

Sonovision (Iași) a furnizat elemente pentru cablajul electric al rachetei;

Sonaca (Cluj) diverese componente esențiale pentru Ariane 6;

TTTech (București) asigură firmware-ul pentru chipurile din Ariane 6 și validarea acestora;

Emsil Techtrans (Cluj-Napoca) a contribuit la platforma folosită pentru montarea celor două boostere auxiliare;

Gonzales Mecanica de Precizie (Prahova) a realizat platforma mobilă de unde se montează conurile protectoare ale încărcăturii utile;

Aerostar (Bacău) furnizează pentru Arianegroup componente necesare în toate cele trei trepte ale rachetei Ariane 6.

Peste 600 de furnizori. Care sunt din România

„Doar 0.3% din Ariane 6 este produs în România. Să ne imaginăm ce ar fi însemnat pentru industria românească dacă, în loc de 0.3%, am fi contribuit cu, să zicem, 0.6%”, se întreabă cercetătorul.

Peste 600 de furnizori asigură piesele necesare pentru construirea celei mai mari rachete europene, Ariane 6. Reprezentând excelența industriei europene în materie de inovație și control al calității, această serie de articole analizează componentele Ariane 6 furnizate de cele 13 state participante la program, se arată pe siteul Agenției Spațiale Europene. 

În continuare este explicată contribuția firmelor din România. 

Imagine de pe siteul Agenției Spațiale Europene. FOTO: ESA

Motoare cu unghi limitat pentru propulsorul de mare tracțiune Vulcain 2.1

ICPE Electric Motors furnizează motoare de cuplu de dimensiuni reduse, care contribuie la mișcarea motorului principal Vulcain 2.1 al rachetei Ariane 6, la direcționarea tracțiunii acestuia și la menținerea traiectoriei corecte a rachetei pe măsură ce se îndreaptă spre cer. Denumit Low Liquid Thrust Vector Actuation System, acest sistem utilizează mecanisme hidraulice controlate de valve electrice cu acționare directă pentru a regla debitul lichidului care pune în mișcare motorul Vulcain 2.1, mult mai mare ca dimensiuni.

Motoarele sunt de tip cuplu cu unghi limitat; prin restrângerea amplitudinii mișcării, acestea oferă o precizie ridicată, viteză mare de reacție și ocupă foarte puțin spațiu. Motorul este similar, ca principiu, cu cel al unei mașini de găurit, folosind magneți și bobinaj din cupru, însă un motor de cuplu cu unghi limitat se rotește înainte și înapoi pe un unghi mai mic de 180 de grade. În acest caz, dispozitivul realizat de ICPE Electric Motors permite controlul fluxului de fluid hidraulic care împinge motorul principal al rachetei Ariane 6. ICPE Electric Motors livrează aceste componente companiei Sabca, pentru integrarea în sistemul complet de control.

Sonovision România: conectarea rachetei

Sonovision România a furnizat elemente esențiale ale cablajului electric al rachetei Ariane 6 – rețeaua de cabluri de testare la sol care asigură verificarea, calificarea și pregătirea pentru lansare a fiecărui subsistem al rachetei.

Aceste cabluri de test, personalizate, lungi și extrem de complexe, constituie coloana vertebrală a procesului de verificare la sol, permițând inginerilor să simuleze condițiile de zbor, să valideze continuitatea electrică și să asigure o comunicare perfectă între componentele rachetei.

Prin fabricație de înaltă precizie și un control riguros al calității, Sonovision România contribuie la garantarea fiabilității celui mai nou lansator greu al Europei, încă dinainte ca acesta să părăsească solul.

Sonaca – aerodinamică și structură

Cu sediul la Cluj, Sonaca România are 210 angajați în sectorul aerospațial. Compania joacă un rol important în furnizarea de componente pentru marii producători de aeronave și contribuie, totodată, la programul Ariane 6. Pentru această rachetă, Sonaca România produce două tipuri principale de componente.

Primul tip îl reprezintă capacele din materiale compozite, utilizate ca elemente de protecție pentru senzorii rachetei. Aproximativ 30 de piese din fibră de carbon sunt fabricate în unitatea din România.

Al doilea tip este reprezentat de ansamblurile BACO L-Square și Upper Cover. Acestea includ componente din aluminiu care sunt întinse și prelucrate mecanic în Belgia, la sediul central Sonaca, apoi asamblate în România. Aceste inele structurale sunt poziționate în partea inferioară a boostere-lor și sunt esențiale pentru menținerea integrității rachetei în timpul lansării.

Împreună, aceste componente îmbunătățesc aerodinamica și performanța structurală a rachetei Ariane 6, demonstrând expertiza Sonaca în soluții aerospațiale avansate.

TTTech: precizie ca un mecanism de ceas

Circuitele de rețea pentru Ariane 6 sunt furnizate de compania austriacă TTTech. Dezvoltarea acestora are loc și în București, unde TTTech Development România este specializată în dezvoltarea, validarea și verificarea cipurilor. Pentru Ariane 6, echipa din România a fost implicată în dezvoltarea firmware-ului și în activitățile de validare și verificare.

Emsil Techtrans: sarcini extreme, precizie maximă

La sol, Emsil Techtrans este o afacere de familie care a realizat platforma de aliniere pentru instalația de finisare a boostere-lor, cunoscută sub numele de EFF-Dock. Acest doc este utilizat pentru operațiuni de ridicare și orientare a boostere-lor Ariane 6 și face parte din clădirea ESR Finishing Facility (EFF) din Kourou, Guyana Franceză.

Andocarea boostere-lor reprezintă o provocare majoră, deoarece acestea cântăresc peste 150 de tone și sunt umplute cu combustibil solid exploziv, dar trebuie manevrate cu o precizie extremă pe rampa de lansare. Emsil Techtrans SRL a fabricat, asamblat și a trecut cu succes testele finale de acceptanță pentru EFF-Dock, componentă a echipamentelor mecanice de suport la sol (MGSE) pentru Ariane 6.

Gonzales Mecanică de Precizie: platforme mobile de înaltă exactitate

Această companie cu o experiență de peste 20 de ani este specializată în mecanică de precizie, așa cum sugerează și numele. Pentru Ariane 6, a realizat platforma mobilă utilizată pentru lucrările asupra carenei (fairing) după capsulare. Dacă există persoane suficient de norocoase să poată semna carena rachetei Ariane 6, acestea stau pe platforma mobilă realizată de această companie.

Aerostar: un nume de referință în aeronautică

Compania românească Aerostar este activă din 1953, furnizând componente, servicii de mentenanță și suport la sol în sectorul aeronautic. Aerostar a livrat piese și ansambluri pentru cadrele de tracțiune ale motoarelor rachetei Ariane 5 pe parcursul deceniilor sale de operare.

În prezent, Aerostar furnizează componente pentru toate cele trei trepte ale rachetei Ariane 6, livrându-le contractorului principal ArianeGroup pentru integrarea finală și asamblarea rachetei.