Primul zbor comercial al rachetei Ariane 6, amânat din nou
0Prima lansare comercială operaţională a lansatorului greu european Ariane 6 a fost amânată luni pentru a doua oară, a anunţat operatorul Arianespace pe canalul său de YouTube.

Lansarea, cu misiunea de a transporta pe orbită un satelit militar francez de observare, era programată la ora prânzului de la portul spaţial european din Kourou, Guyana. Franceză, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Și precedenta tentativă de lansare, programată pentru 26 februarie, a fost amânată.
Cea mai nouă rachetă fără echipaj uman a Europei a realizat un zbor inaugural parţial reuşit la 9 iulie anul trecut, efectuând o serie de teste.
Misiunea a înregistrat însă un eşec la reintrarea în atmosferă a treptei superioare a rachetei, în urma unei erori de software pe care oficialii au descris-o ulterior drept remediabilă. În prima sa misiune operaţională, versiunea Ariane 62 a lansatorului urmează să transporte pe orbită satelitul optic şi infraroşu CSO-3 pentru Comandamentul Spaţial al Forţelor Aeriene Franceze.
Noua dată de lansare Ariane 6 nu a fost comunicată
Deși transportă o sarcină utilă militară, călătoria este descrisă drept una comercială de către autorităţile europene, deoarece este prima efectuată pentru Ariane 6 de către operatorul Arianespace, mai degrabă decât de Agenţia Spaţială Europeană, care a supravegheat procesul de dezvoltare.
Arianespace nu oferit deocamdată o nouă dată de lansare sau un motiv pentru cea mai recentă amânare.
Ariane 6 este construită de ArianeGroup, deţinută în comun de Airbus şi Safran.