Crin Antonescu, întâlnire cu emisarul lui Trump. Candidații cu care Trainor a refuzat să se vadă
0Candidații la alegerile prezidențiale s-au bătut pe un loc în agenda emisarului lui Trump sosit vineri în țară, potrivit surselor Adevarul. Trainor a refuzat însă să se vadă cu mai mulți candidați, asta deși au fost făcute presiuni din partea unuia dintre aceștia. Singurul care a reușit să stea de vorbă cu chairman-ul american a fost candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu.

Crin Antonescu a discutat timp de o oră și jumătate cu James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri, trimis de Administrația Trump pentru observarea alegerilor din România, potrivit unor surse „Adevărul”.
La întâlnire, Crin Antonescu a fost însoțit de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, iar cei doi au subliniat că va fi un proces electoral democratic, transparent. În plus, cei doi au subliniat importanța acestor alegeri pentru viitorul democratic al României.
Potrivit informațiilor „Adevărul”, alți doi candidați au vrut să discute față în față cu chairman-ul Trainor, însă acesta i-a refuzat. Este vorba despre Victor Ponta și George Simion.
Sursele „Adevărul” au menționat că Victor Ponta a făcut chiar și presiuni pentru o întrevedere.
Emisarul lui Trump a venit în România pentru monitorizarea alegerilor
O delegație din Statele Unite ale Americii, condusă de James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri (FEC) și membru al Partidului Republican, a ajuns vineri în România. Vizita are loc cu scopul de a supraveghea alegerile prezidențiale programate pentru duminică.
James E. Trainor este cunoscut ca un apropiat al președintelui Donald Trump. Întrebat despre alegerile anulate anul trecut în România, Trainor a făcut referire la documente ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), afirmând că acestea indică „interferențe externe” în procesul electoral.