Video Kelemen Hunor, avertisment dur în Parlament: „Societatea își pierde răbdarea, iar reacția va fi pe măsură. Va alege extremele”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat miercuri, 30 septembrie în plenul Parlamentului, un avertisment privind prelungirea crizei politice și a declarat că formațiunea sa va vota pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

„După 148 de zile nu suntem în stare să învestim un guvern cu puteri depline și acest lucru este inacceptabil. România are nevoie de guvern”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a avertizat că răbdarea societății este pe cale să se epuizeze, iar pierderea încrederii în instituții și în politicieni poate avea consecințe asupra opțiunilor electorale ale oamenilor.
„Omul când își pierde răbdarea, când societatea își pierde răbdarea, nu mai are încredere în instituții, nu mai are încredere în politicieni, și își ia soarta în propriile mâini, iar reacția va fi pe măsură. Va alege ceea ce este mai rău pentru țara noastră. Va alege extremele, va alege populismul, va alege ceva care poate arată bine, poate sună bine, dar este ca o poză a deșertului la răsărit, un kitch politic”, a afirmat liderul UDMR.
UDMR va vota Guvernul Mureșan
Kelemen Hunor a precizat că parlamentarii UDMR vor susține Guvernul propus de Siegfried Mureșan, în ciuda faptului că, potrivit calculelor parlamentare făcute înaintea votului, coaliția PNL-USR-UDMR nu dispune singură de majoritatea necesară.
Parlamentul s-a reunit miercuri, de la ora 13.00, pentru votul de învestitură al Cabinetului Mureșan. Guvernul are nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit. PNL, USR și UDMR au împreună aproximativ 170 de parlamentari, iar PSD și AUR au anunțat că nu vor susține Cabinetul.
În cazul în care Guvernul nu obține numărul necesar de voturi, procedura de formare a unui nou Executiv poate continua prin desemnarea unui alt candidat la funcția de premier, în condițiile prevăzute de Constituție.




















































